A doua zi de proteste a transportatorilor

Câteva zeci de transportatori protestează joi pentru a doua zi în faţa ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de posibila schimbare a reglementărilor privind transportul de pasageri. Reprezentanţii COTAR se află la ora transmiterii ştirii la Comisia de Dialog Social cu reprezentanţi din minister.

Câteva zeci de transportatori protestează în faţa ministerului de resort, între orele 9:00-15:00, spunând că sunt nemulţumiţi de modul în care se acordă licenţele pentru cursele de transport persoane judeţene şi interjudeţene.

Membrii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se află la ora transmiterii acestei ştiri la Comisia de Dialog Social cu reprezentanţi din minister, unde se discută despre schimbarea reglementărilor privind transportul de pasageri. „Ni se reduc numărul de curse sau ne dispar”, a declarat pentru MEDIAFAX, unul dintre şoferii protestatari

„Am avut 300 de maşini, 300 din 500, pentru că nu au mai avut unde să le bage cei de la Poliţia Rutieră, nu au avut spaţiul necesar, conform protocolului”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ion Comuşi, vicepreşedintele Confederaţiei. Acesta s-a referit doar la numărul transportatorilor care au participat joi la miting.

„Peste două săptămâni, după referendum, vom fi 2.500 de maşini la Bucureşti. Mâine, după protest, vom merge la Subcomisie, la Comisia de la Primărie, pentru aprobarea mitingului de săptămâna viitoare, miercuri şi joi, iar peste două săptămâni avem 2.500 de oameni la Bucureşti, cu maşini cu tot”, a precizat Comuşi.

Săptămâna trecută, transportatorii au anunţat că vor protesta în zilele de 25 septembrie, 26 septembrie şi 27 septembrie, cu 1.000 de autocare, dar au obţinut autorizaţie doar pentru 26 şi 27 septembrie, pentru un miting cu 500 de autocare.

Transportatorii sunt nemulţumiţi că se discută modificarea reglementărilor privind transportul de persoane, atât interjudeţean, cât şi judeţean, aşa cum sunt stabilite prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 980/2011. Reglementările vizate sunt incluse într-un proiect legislativ care se află în dezbatere la Comisia de Dialog Social.

„Noi i-am cerut domnului ministru Şova un singur lucru: să scoată subpunctul de pe ordinea de zi şi să îl pună într-o dezbatere publică. S-o discutăm, după cum este şi normal şi să cădem de comun acord, nu cum este neapărat mai bine pentru noi, ci pentru cetăţean”, au menţionat reprezentanţii COTAR, anterior, într-un comunicat de presă.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, săptămâna trecută că a primit nenumărate notificări de la Consiliul Concurenţei care solicită, la acordarea licenţelor pentru transporturile interjudeţene de pasageri din România, eliminarea criteriului de vechime pe traseu.

„În România, astăzi şi de mai mult de 15 ani, o companie, dacă este autorizată pentru transport de pasageri şi îşi propune să facă transporturi de la Bucureşti la Madrid, poate face acest lucru în maximum o săptămână, capătă toate autorizările. Dacă doreşte să facă transport de la Bucureşti la Iaşi, nu a putut să facă acest lucru niciodată şi, în viziunea transportatorilor, care îşi propun să protesteze nici nu ar trebui să poată face acest lucru vreodată. Pentru că până acum criteriul de alocare a acestor trasee în exclusivitate a fost legat de vechimea pe trasee. Regulamentul european 1.370, care intră în vigoare la 1 iulie 2019, prevede ca accesul la piaţa transporturilor publice regulate de pasageri să fie liber. Proiectul de ordin pe care l-am promovat, şi care se află în consultare publică, reglementează acest lucru. Nu pierde nimeni dreptul de a avea acces la piaţă, însă nici nu va mai fi împiedicat nimeni să aibă acces la piaţă”, a explicat Şova.

Lasă un răspuns