Acoperiș prăbușit în Grădiște. Trei bărbați au fost răniți

Cei trei schimbau țigla la o casă particulară din cartier, când câteva grinzi din lemn au cedat iar o parte a acoperișului s-a prăbușit.

Incidentul a avut loc vineri seara, în jurul orei 19.00, la o casă particulară de pe strada Răzvan din cartierul Grădiște. Trei bărbați – dintre care unul este, se pare, proprietarul casei – schimbau țigla la acoperiș, lucrarea fiind executată în regie proprie. La un moment dat, grinzile din lemn au cedat, iar o parte din acoperiș s-a prăbușit cu cei trei bărbați. Aceștia au reușit totuși să iasă singuri de sub dărâmături, fără intervenția echipajelor de descarcerare, alertate prin serviciul de urgență 112.

„La locul accidentului au intervenit două echipaje – un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță. Una din cele trei victime – un bărbat de 59 de ani – a avut doar contuzii minore și a fost transportată la spital de echipajul SAJ. Un tânăr de 19 ani, cu contuzii toraco-abdominale, de asemenea minore, a fost transportat la spital de echipajul SMURD. A treia victimă – tatăl tânărului de 19 ani – a refuzat transportul la spital, fără a prezenta leziuni care să fie semnificative” – a detaliat pentru Jurnal arădean/ Aradon, dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Pe fir a intrat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, care efectuează cercetări pentru a stabili dacă lucrările de la acoperiș se executau în baza unui contract și dacă s-au respectat normele de securitate și protecție în muncă. Potrivit ITM, riscul accidentelor de muncă este foarte ridicat în construcții, cele mortale fiind de trei ori mai frecvente în acest domeniu.

Lasă un răspuns