Vot luni în Consiliul Executiv al PSD pentru excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, ultimul dintre ei anunţând că nu va lupta împotriva partidului, dar va contesta decizia.
“După acest vot evident că suntem excluşi. Vom merge, vom analiza, vom merge la organizaţii. Bineînţeles că vom face constestaţii, pentru că este o execuţie publică fără sens. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta. E absolut o minciună. Noi şi în scrisoare şi în orice prilej când am discutat cu colegii, nu am avut niciun moment intenţie de a vota cu Opoziţia. Noi am fost şi vom mai rămâne soldaţi credincioşi partidului”, a declarat Marian Neacşu, după şedinţa Comitetului Executiv.
Cel de-al doilea exclus, Adrian Ţuţuianu, a declarat că decizia de luni arată că în partid este sancţionat delictul de opinie.
Stănescu, după excluderi: Cred că partidul a făcut cea mai mare greşeală azi
Paul Stănescu, vicepremier, a declarat luni, după şedinţa CEx în care s-a decis excluderea lui Marian Neacşu şi Adrian Ţuţuianu, că aceasta este cea mai mare greşeală pe care a făcut-o partidul şi nu se teme să fie următorul sancţionat.
“Cred că partidul a făcut o mare greşeală azi, poate cea mai mare greşeală. Azi chiar sunt lângă ei şi consider că este o greşeală. Nu am nicio problemă (să fie schimbat din Guvern – n.r.)”, a declarat Paul Stănescu.
Consiliul Executiv al PSD a decis luni, cu 53 de voturi pentru şi 9 împotrivă, excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, ultimul dintre ei anunţând că nu va lupta împotriva partidului, dar va contesta decizia.
“Nu ni s-a explicat din ce motive s-a luat decizia. Au fost nişte motivaţii aiuritoare, fără sens, aşa că mi-e greu să mă exprim. Da, e o funcţie influentă în partid, câştigată în Congres. Dacă votul celor 4.000 de colegi în Congres nu a contat, asta este”, a spus Neacşu.
Totodată, Ţuţuianu a comentat: “După 20 de ani s-au găsit colegi să spună că nu am servit corespunzător interesele acestui partid”, completând că va discuta cu membrii organizaţiei de Dâmboviţa”.
Marian Neacşu a deţinut funcţia de secretar general al PSD, după votul de la congresul din martie 2018, în timp ce Adrian Ţuţuianu era vicepreşedinte al partidului.
Dragnea: PSD nu este un partid de maimuţe. Nu a fost o zi plăcută pentru mine
Preşedintele social-democrat Liviu Dragnea a declarat, luni, după excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi a lui Marian Neacşu, că „PSD nu este un partid de maimuţe” şi că nu i-a făcut plăcere ce s-a întâmplat dar era o măsură necesară.
„Pentru mine nu a fost o zi plăcută astăzi. PSD nu e un partid de maimuţe, cum a spus domnul Ţuţuianu, e un partid cu personalitate puternică, cu membri care nu pot fi luaţi de nas să li se spună cum să voteze. Membrii CEx nu pot fi constrânşi să voteze într-un anumit fel. Nu a fost o problemă a mea cu domnii Ţuţuianu şi Neacşu. A fost o problemă care a fost rezolvată cu argumente. Eu consider că acest CEx încearcă să ţină partidul pe direcţia pe care a pornit şi ajută partidul să reziste la toate atacurile venite şi din interior şi din exterior”, a declarat, luni, la Parlament, preşedintele PSD Liviu Dragnea, la finalul şedinţei CExN.
Preşedintele social-democrat a spus că dacă la excluderea fostului preşedinte executiv PSD, Valeriu Zgonea, nu a fost de acord cu măsura, de această dată a stat în sală.
„Ultima excludere de care ţin minte a fost cea a lui Zgonea, la care am ieşit din sală. Nu am fost de acord cu ea. Acum nu am mai ieşit din sală, pentru că a fost o măsură necesară”, a arătat Dragnea.