Angela Merkel, PREOCUPATĂ de erodarea ordinii internaţionale

Angela Merkel a atribuit deteriorarea ordinii multilaterale „dublei tranziţii” – uitării celui de-al II-lea Război Mondial şi modificărilor în domeniul tehnologiei.

„Oamenii care au avut experienţa celui de-al II-lea Război Mondial, ultima catastrofă globală, mor, astfel că nu mai sunt martori oculari. Ei au învăţat din acea experienţă teribilă că nu trebuie alimentată ura, că sunt necesare eforturi mari pentru construirea prieteniilor”, a declarat Angela Merkel în cursul unui seminar desfăşurat în Berlin.

În acelaşi timp, Angela Merkel a atras atenţia că tehnologiile digitale produc transformări structurale, generând probleme care nu pot fi soluţionate unilateral de către ţări.

„Acordurile şi instituţiile internaţionale îşi pierd influenţa. Situaţia este îngrijorătoare, deoarece ordinea globală multilaterală este rezultatul lecţiilor învăţate în urma războaielor mondiale din secolul trecut”, a subliniat Angela Merkel, potrivit agenţiei Reuters.

În domeniul comerţului internaţional, liderul Germaniei a subliniat că tendinţele protecţioniste afectează activităţile de piaţă, denunţând abordarea protecţionistă a preşedintelui SUA, Donald Trump.

„Suntem fericiţi să continuăm negocierile cu Statele Unite (pentru un acord transatlantic -n.red.), dar nu sub Sabia lui Damocles”, a atras atenţia Angela Merkel, exprimând speranţa că Uniunea Europeană nu va ajunge să introducă măsuri de retorsiune faţă de taxele vamale suplimentare impuse de Washington.

Lasă un răspuns