Atacul sângeros din Brăila. Mircea Totolici, patronul clubului unde joacă baschetbaliştii răniţi, declaraţii în exclusivitate pentru Prosport

Lumea sportului românesc a reușit să treacă printr-o dramă, sâmbătă noapte, când doi baschetbulisti americani, Darrel Bowie (25 de ani) și Joseph McClain (24 de ani), legitimați la ACS Cuza Sport Brăila, au fost împușcați la un terasă din oraș.

Mircea Totolici, patronul clubului din Brăila, a declarat, pentru Prosport, că sportivii sunt în afara oricărui pericol, iar transferul lui Bowie la un spital din București a fost doar o metodă de prevenire, din cauza unor complicații de care suferă sportivul la intestinul gros. Totodată, Totolici se așteaptă ca cei doi să-și exprime dorința de a pleca din România după acest incident, dat fiind faptul că infractorul este încă în libertate.

“Acum la 10 și puțin merge la spital la Brăila pentru a vedea ce e cu Joseph McClain exact. Am fost și ieri, starea este stabilă, am vorbit cu el. În București am un băiat care stă cu el și după ora 3 practic intră în dialog cu el.

Nu au leziuni care să le pună viața în pericol, acum, la ora actuală, sunt într-o stare stabilă amândoi. Și transferul sportivului la București a fost doar pentru a preveni complicațiile, pentru că el a avut ceva și la intestinul gros, și am considerat că este mult mai bine acolo, pentru că medicii și aparatura la București este mult mai bună ca la noi.

Lasă un răspuns