Autoritatea Electorală Permanentă a transmis că a sesizat ANAF cu privire la neregulile campaniei PNL din 2016

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat ANAF pentru a verifica neregulile financiare constatate de instituţie cu privire la finanţarea campaniei electorale a PNL din 2016, se arată într-un răspuns al AEP la interpelarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

“În ceea ce priveşte primul punct al solicitării, menţionăm că, în cazul în care din documentele prezentate de către formaţiunea politică nu a rezultat în mod clar tipul serviciului sau al bunului achiziţionat, respectiv realitatea acestora, AEP a solicitat informaţii suplimentre de la reprezentanţii competitorului electoral şi de la furnizorii de bunuri şi servicii. În plus, pentru toate cazurile în care a existat suspiciune de facturare incorectă, AEP a comunicat instituţiei competente, respectiv ANAF, neregulile financiare constatate de controlorii AEP, în vederea analizării şi competentei verificări”, precizează AEP în răspunsul dat interpelării liderului PSD, Liviu Dragnea.

Autoritatea Electorală Permanentă a adăugat că în cadrul controlului privind finanţarea campaniei electorale a PNL din anul 2016, efectuat în vederea rambursării, au fost constatate nereguli, motiv pentru care instituţia nu a validat sumele aferente cheltuielilor din campanie.

“AEP a constatat în cadrul controlului finanţării campaniei electorale a PNL la alegerile parlamentare din anul 2016, efectuat în vederea rambursării, că realitatea şi legalitatea unor operaţiuni financiare nu a fost probată conform prevederilor Legii nr.334/2016 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale republicată. Drept urmare, AEP nu a validat sumele aferente cheltuielilor electorale menţionate şi a emis Decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr.108/10.04.2017 pentru suma de 1.774.123.62 de lei, această sumă incluzând toate sumele invalidate în urma controlului aferent cheltuielilor electorale a căror rambursare a fost solicitată de către PNL cu ocazia alegerilor parlamentare din 2016”, potrivit sursei citate.

Pe 10 iulie, liderul PSD, Liviu Dragnea a efectuat o interpelare către AEP, prin care solicita informaţii cu privire la modul de finanţare a campaniei electorale din 2016 a PNL.

“Care au fost sancţiunile dispuse de către reprezentanţii AEP cu privire la faptul că în baza mai multor Contracte de Prestări Servicii încheiate între filialele PNL şi o firmă privată a fost prestat un serviciu unic, dar au fost emise 5 facturi distincte în cuantum de 17.335.68, urmărindu-se astfel eludarea aplicării normelor referitoare la rambursarea cheltuielilor, norme prev. de Legea cu nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată?”, este prima întrebare a liderului PSD.

O altă întrebare adresată AEP de Liviu Dragnea era: “Care au fost măsurile dispuse de către reprezentanţii AEP cu privire la modalitatea de executare a obligaţiilor rezultate din încheierea Contractelor de Prestări Servcii între filialele PNL?”

Lasă un răspuns