BREXIT: Theresa May propune din nou amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Marea Britanie va trebui să solicite din nou amânarea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat marţi seară premierul Theresa May, exprimând disponibilitatea de a colabora cu opoziţia pentru depăşirea impasului intern privind Brexit.

Retragerea din UE cu un acord este cea mai bună soluţie, astfel că vom avea nevoie de o nouă prelungire a negocierilor în virtutea Articolului 50, o amânare cât mai scurtă posibil”, a declarat Theresa May, potrivit postului Sky News.

Premierul Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), a anunţat că este disponibilă pentru discuţii cu Jeremy Corbyn, preşedintele Partidului Laburist (centru-stânga, opoziţie), pentru identificarea eventualelor soluţii în cazul Brexit.

“Voi trece la acţiuni pentru depăşirea impasului. Sunt dispusă la discuţii cu liderul opoziţiei asupra planului Brexit. Doar că orice plan trebuie să fie compatibil cu proiectul de Acord Brexit. Trebuie să ne concentrăm pe viitoarea relaţie cu UE”, a precizat Theresa May.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Bruxellesul a amânat producerea Brexit până pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va adopta proiectul de acord. În cazul în care acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă pe 22 mai.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a avertizat marţi că Uniunea Europeană nu va fi pe termen lung “ostatic” în criza Brexit, somând Marea Britanie să propună o soluţie privind ieşirea ordonată din Uniunea Europeană până pe 10 aprilie. “Prioritatea noastră este buna funcţionare a Uniunii Europene şi a pieţei unice. Uniunea Europeană nu poate fi pe termen lung ostaticul crizei politice din Marea Britanie”, a declarat Emmanuel Macron în cursul întrevederii pe care a avut-o la Palatul Elysée cu premierul Irlandei, Leo Varadkar. “Marea Britanie trebuie să prezinte un plan alternativ credibil până pe 10 aprilie, altfel, de facto, alege retragerea din Uniunea Europeană fără acord”, a atras atenţia Macron, citat de site-ul de ştiri 20minutes.fr.