Căutări ale celor trei persoane care au ieşit la pescuit cu barca pe mare în zona 2 Mai

Căutările celor trei persoane care au fost date dispărute, miercuri seara, după ce au ieşit la pescuit pe mare cu o ambarcaţiune cu motor, continuă şi joi, inclusiv în apele bulgăreşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Gărzii de Coastă, la această oră căutarile continuă cu trei mijloace de mobilitate navală ale Gărzii de Coastă şi una din cadrul ARSVOM şi în apele bulgăreşti.

De asemenea, la căutări participă şi autorităţile din Bulgaria.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă Constanţa, miercuri seară, în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din Mangalia au fost informaţi telefonic despre faptul că o barcă cu motor, în care se aflau trei persoane ce ieşiseră la pescuit în zona 2 Mai, de la ora 14.00, nu s-a întors în port şi nu poate fi contactată.

„Imediat după primirea apelului, de la nivelul Gărzii de Coastă au fost dispuse măsuri operative constând în efectuarea unei misiuni cu două ambarcaţiuni ale Grupului de Nave Mangalia, pentru găsirea bărcii, respectiv a persoanelor în cauză”, au precizat reprezentanţi Gărzii de Coastă.

De asemenea, prin canalele de cooperare ale Poliţiei de Frontieră au fost informate autorităţile de frontieră bulgare şi Centrul Maritim de Coordonare Constanţa (MRCC).

Cei trei bărbaţi au vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani.

Lasă un răspuns