Centenarul României, celebrat cu mâncare tradiţională românească în restaurantele Consiliului UE. Care a fost meniul

Restaurantele Consiliului UE au servit, marţi, mâncare cu specific românesc, cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, a Zilei Naţionale şi în perspectiva Preşedinţiei României la această instituţie europeană, anunţă Reprezentanţa României la Uniunea Europeană.

Potrivit sursei citate, în meniu au fost incluse ciorbă de fasole cu afumătură, sarmale, salată de boeuf, ghiveci cu mămăligă, zacuscă şi cozonac.

„A fost o surpriză plăcută să descoperim că felurile de mâncare au la bază reţete tradiţionale, fiind realizate inclusiv de bucătari români care lucrează la Consiliu. Sunt gusturile savuroase de acasă, de care astăzi s-au bucurat colegii noştri din toate statele membre. Cu mai puţin de o lună înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, România este omniprezentă la Bruxelles, iar astăzi principalul element de interes este gastronomia românească”, a afirmat Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, precizând că iniţiativa a aparţinut Consiliului UE.

 

Lasă un răspuns