De la femeia care transpira SÂNGE, la bărbatul care mânca metal

O femeie de 21 de ani din Italia a fost diagnosticată cu o afecţiune misterioasă care o determina să transpire sânge. Femeia suferea periodic sângerări la nivelul feţei şi palmelor, fără tăieturi sau leziuni ale pielii. În timp ce femeia era în spital, medicii au observat un episod în care lichidul combinat cu sânge a izbucnit din faţa ei. Ea a fost diagnosticată cu hematohidroză, o afecţiune rară care a fost raportată de doar 42 de ori din 1880 până în prezent. Cauza afecţiunii este necunoscută. Unii cercetători au emis ipoteza că o presiune crescută în vasele de sânge determină ca celulele sanguine să treacă din vasele sanguine în canalele glandelor sudoripare. Alţi cercetători au speculat că această condiţie poate rezulta din activarea răspunsului „fight or flight” al organismului care în cazuri rare, poate provoca ruperea vaselor mici de sânge.

Pietrele vezicii urinare sunt masele minerale care se formează în vezică, putând varia în dimensiuni de la aproape microscopice până la un centimetru sau mai mult în diametru. S-a descoperit că un om din California avea o piatră deosebit de mare, aproape de dimensiunea unui ou de struţ. Piatra a măsurat  9,5 x 7,5 cm şi a cântărit o greutate de 770 grame.

Cu mai mult de un deceniu mai devreme, bărbatul a cerut o intervenţie chirurgicală pentru a-şi îndepărta vezica ca tratament al cancerului de vezică urinară. În timpul acestei intervenţii chirurgicale, medicii au folosit segmente ale intestinului bărbatului pentru a crea o „neo-vezică”. O astfel de intervenţie poate funcţiona ca vezică de înlocuire, dar creşte riscul de a dezvolta pietre vezicale.

Lasă un răspuns