Acţiunea are drept obiectiv căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti a 10 persoane, care au fost executate prin împuşcare la 1 septembrie 1958 în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist.

„După instaurarea regimului comunist, conducerea politică a ţării a iniţiat un adevărat program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracţiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre şi colonii de muncă, ori executarea sumară a oponenţilor fără existenţa unor sentinţe judecătoreşti”, se menționează în comunicatul Institutului.

Potrivit datelor furnizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, se caută rămășițele următorilor: Szoboszlay Aladar – născut la 18 ianuarie 1925 în Timişoara, fiul lui Aladar şi Iosefina; preot catolic, necăsătorit, fără copii; Huszar Iosif – născut la 9 martie 1913 în Viena (Austria), fiul lui Ladislau şi Maria; fost moşier, ultima ocupaţie geamgiu, divorţat, fără copii; Konya Ştefan – născut la 4 ianuarie 1915 în mun. Gheorgheni, jud. Harghita, fiul lui Emeric şi Ana; avocat, căsătorit, fără copii; Lukacs Ştefan – născut la 20 februarie 1920 în oraşul Pecica, jud. Arad, fiul lui Ştefan şi Vilma; fost contabil, ultima ocupaţie comerciant-gestionar, căsătorit cu trei copii;Tamas Imre – născut la 7 septembrie 1907 în satul Iscroni, oraş Aninoasa, jud. Hunedoara, fiul lui Ioan şi Iuliana; învăţător, divorţat, trei copii; Tamas Dezideriu – născut la 16 mai 1901 în Bărbătenii de Jos, oraş Lupeni, fiul lui Ioan şi Susana; funcţionar, căsătorit cu doi copii; Orban Ştefan – născut la 20 august 1900 în com. Păuleni-Ciuc, jud. Harghita, fiul lui Petru şi Terezia; funcţionar, căsătorit, doi copii; Orban Carol – născut la 6 iulie 1888 în com. Mădăraş, jud. Harghita, fiul lui Gheorghe şi Şarolta; fost moşier, ultima ocupaţie contabil, necăsătorit, trei copii; Abraham Arpad – născut la 16 februarie 1914 în com. Bixad, jud. Covasna, fiul lui Ioan şi Carolina; preot catolic, necăsătorit; Fîntînaru Alexandru – născut la 25 martie 1895 în com. Semlac, jud. Arad, fiul lui Nicolae şi Elisabeta; avocat pensionar, divorţat, un copil.

Se pare că cele 10 persoane erau încarcerate la Penitenciarul Arad, în timpul procesului care s-a desfășurt în aprilie 1958 la Timișoara. „Din conţinutul proceselor verbale de execuţie, întocmite individual pentru fiecare condamnat, rezultă că îndeplinirea sentinţei s-a făcut în noaptea zilei de 1 septembrie 1949, între orele 23:00 şi 24:00, oamenii fiind ucişi prin împuşcare după ce au fost aşezaţi cu spatele la grupa de execuţie. Deşi în aceste documente oficiale nu se specifică locul precis unde s-a desfăşurat execuţia, înţelesul ar fi că aceasta a fost în incinta Penitenciarului Timişoara, lucru care însă trebuie cercetat şi stabilit cu precizie. După execuţie, trupurile morţilor au fost predate comandantului Penitenciarului Timişoara pentru a dispune înhumarea lor. Decesele au fost oficializate abia în anii următori, fiind întocmite certificate de moarte pe baza cărora decesele au fost înregistrate în registrul stării civile de la Sfatul Popular al oraşului Timişoara, aceste consemnări fiind dispersate în perioada anilor 1960-1971”, se mai spune în comunicatul Institutului.

În prezența Parchetului Militar

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud), alcătuit din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horaţiu Groza, Peter Hugel, Victor Sava şi Florin Mărginean. Investigaţiile se vor desfăşura în prezenţa unui procuror militar de la Parchetul Militar Timişoara, instituţie care a fost sesizată de IICCMER în privinţa acestui caz şi a locului unde se presupune că victimele au fost înhumate. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită de către Primăria mun. Arad şi Complexul Muzeal Arad.

Lasă un răspuns