„Dragă criminalule”. Un fost luptător MMA îi scrie un mesaj plin de dispreţ autorului crimei din Mediaş, cu care a fost coleg de celulă

George Ignat, un fost luptător MMA cunoscut ca „Ursul Carpatin”, care a stat o perioadă în aceeaşi închisoare cu autorul crimei din Mediaş a scris, pe blogul său, un mesaj în care spune că este şocat, dar nu este surprins de ce s-a întâmplat. Sportivul vorbeşte şi despre condiţiile deţinuţilor.

„Dragă criminalule, încep prin a-ţi transmite că deşi sunt şocat de crima pe care ai comis-o, totuşi nu sunt surprins. De ce nu mă surprinde grozăvia pe care ai săvârşit-o? Pentru că din desele discuţii pe care le-am purtat amândoi pe când eram colegi de secţie în penitenciar, am realizat că atitudinea ta vizavi de o schimbare a modului de gândire era una care nu lăsa loc de multă speranţă.

Îţi scriu deşi nu cred că vei apuca să citeşti aceste rânduri… totuşi îţi scriu cu speranţa că adresându-mă ţie vor citi alţii, alţii care sunt pe cale să sâvârşească aceeaşi faptă mişelească, pe care ai săvârşit-o tu.

Alţii care se văd smârdoi, alţii care nu mai pot de muşchi, alţii care cred că a da cu brişca e o mare şmecherie şi învârt cuţitul pe degete ori de câte ori au ocazia, mândrindu-se cu acest lucru. Şi, nu în ultimul rând, scriu pentru acei <alţii>, care în mintea lor bolnavă văd în ceea ce ai făcut tu o faptă <vitejească>”, scrie George Ignat, pe blogul său.

Fostul luptător MMA îl întreabă pe autorul crimei dacă este „mândru” de fapta sa, ori dacă este de părere că a făcut „o mare şmecherie”.

„Hai să-ţi spun ce am văzut eu că ai făcut sâmbătă seară. Ce am văzut de fapt pe acele înregistrări: am văzut un tânăr care a alunecat şi, fiind căzut la pământ, a fost pus în imposibilitatea de a se apăra. Apoi am văzut doi <dulapi de bărbaţi> care s-au apropiat şi au început să-l lovească mişeleşte, apoi te-am văzut pe tine înfingând cuţitul în bietul om căzut la pământ de multe, multe ori… acum te întreb: eşti mândru de fapta ta? Sau mai sunt unii care încă ar mai putea considera ceea ce ai făcut drept <o mare şmecherie>, pentru că ştiu că merg mai departe, să vedem şi alte rezultate”, mai scrie Ignat.

George Ignat atrage atenţia că „rezultatul” crimei din Mediaş este reprezentat de „o familie distrusă şi o ţară întreagă oripilată şi gata să protesteze pe bună dreptate împotriva oricărei tentative a guvernului de a rezolva aglomeraţia şi situaţia mizeră din penitenciare”.

„Doar adu în discuţie ceva legat de situaţia din penitenciare şi eşti pus la zid. Ştii de ce? Pentru că societatea consideră acum într-un mod greşit că toţi cei din puşcării sunt exact ca tine”, spune Mircea Ignat, adresându-se direct autorului crimei din Mediaş.

Mircea Ignat descrie situaţia din penitenciar, şi îl acuză pe cel arestat şi considerat autor al crimei din apropierea unui club din Mediaş că nu s-a gândit nicio clipă la consecinţele pe care le poate avea fapta sa. Mai mult, spune că a încercat fără succes, încă de pe vremea când erau împreună în închisoare, să-l aducă pe acesta şi pe alţii pe calea cea dreaptă, iar eşecul îl determină să nu se mire că ei ajung înapoi, în penitenciar:

„Ai stat mulţi ani în puşcărie… ştii situaţia de acolo, ştii mizeria în care se trăieşte, ştii cum te mănâncă de viu ploşniţele şi şobolanii, ştii cum e să împarţi o toaletă la 25-30 de oameni, mai ales vara, când sunt 40 de grade cu plus, ştii cât de <gustoasă> e mâncarea şi cum e cu apa caldă o dată pe săptămână, ştii toate acestea şi multe altele şi totuşi nu te-ai gândit de două ori înainte să scoţi cuţitul. (…) Văzându-ţi atunci atitudinea arogantă şi plină de mândrie am intuit că lucrurile nu vor merge bine pentru tine”, mai scrie „Ursul Carpatin.

Fostul luptător îşi îndreaptă mesajul şi către cei care sunt împotriva compensării pedepselor, explicând cu amănunte situaţia deţinuţilor din închisori, dar şi dificultăţile pe care aceştia le au pentru a se reintegra în societate, după liberare:

”Prezentatorii de ştiri, politicienii din opoziţie şi cei de prin studiourile de televiziune ţipă şi urlă către guvern, arătând cu degetul şi spunând că guvernanţii ar fi de vină pentru crima comisă de tine. Ei spun asta pentru că tocmai ai fost eliberat din închisoare după mulţi ani de <reabilitare>. Însă lucrurile nu stau aşa deloc! Ce văd eu, domnilor care sunteţi împotriva schimbărilor din sistemul penitenciar??? Văd un sistem care a fost creat să reabiliteze persoanele condamnate şi care din păcate este falimentar… Acest bărbat a stat mulţi ani în reabilitare, ar fi trebuit să fi ieşit de acolo un om schimbat, reabilitat… dar cum să faci asta în condiţiile actuale de detenţie? Cum să reabilitezi o persoană când de cele mai multe ori nu ai unde să o pui să doarmă? Cum să faci o persoană să-şi dorească să se schimbe când o înghesui cu alţi 15, 20, 30 de deţinuţi într-o camera insalubră, cu un singur wc, plină de pleoşniţe, păduchi şi şobolani, unde manelele răsună cât e ziua de lungă, iar fumul de ţigară este atât de dens, încât aşa cum zice o vorbă: în puşcărie <rezemi bicicleta de el>~, afirmă Mircea Ignat.

Potrivit acestuia, cu un procent de recidivă de 75%, societatea ar trebui să se gândească serios la o reabilitare reală a celor de după gratii, pentru că „aceşti oameni băgaţi acolo, ies mai sălbatici decât au intrat, iar partea mai puţin plăcută este că ei vor ieşi până la urmă de acolo, mai devreme sau mai târziu, fie prin graţiere, amnistie, recurs compensatoriu sau pur şi simplu pentru că au terminat pedeapsa”, potrivit lui Ignat.

Despre faptul că autorul crimei a ieşit mai devreme din închisoare, Mircea Ignat spune că nu aceasta este problema, ci faptul că „dacă 8 ani, cât ai executat, nu au reuşit să te schimbe, atunci nici cele 400 de zile pe care le mai aveai, nu ar fi făcut acest lucru”.

Acesta consider că oamenii care vin din puşcărie se integrează greu în societate, pentru că „sunt respinşi din primul moment când au păşit afară pe poarta puşcăriei”.

„Eşti fost deţinut şi vrei să te angajezi? Nu poţi pentru că ai cazier. Eşti fost deţinut şi vrei să-ţi faci o afacere? Nu poţi pentru că ai un trecut dubios. Eşti fost deţinut şi vrei să-ţi iei o casă? Nu poţi pentru că banca te consideră persoană de risc sau cu risc şi nu vezi un şfanţ de nicăieri. Atunci ce îţi rămâne de făcut, când <maţele chiorăie de foame> sau când vine frigul şi nu ai unde dormi? Din păcate, dragă societate, cei mai mulţi aleg să comită infracţiuni, din dorinţa de a se întoarce acolo unde, deşi e greu, sunt acceptaţi aşa cum sunt… mai mult, li se dă o pâine în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla”, scrie bărbatul.

În finalul mesajului său, Ignat îşi exprimă regretul pentru cele întâmplate şi încurajează familia îndoliată să caute sprijin în credinţă.

Lasă un răspuns