Drew Barrymore, dieta cu care a slăbit 11 kilograme în trei luni

Dacă mulţi dintre noi ne promitem că vom merge la sală începând cu noul an, pentru a ne putea bucura în continuare de mesele copioase de Sărbători, Drew Barrymore a luat deja atitudine în privinţa sănătăţii sale şi are planuri mari pentru Anul Nou. Actriţa în vârstă de 43 de ani a dezvăluit pe contul său de Instagram că a reuşit să slăbească 11 kilograme în trei luni, iar fotografiile din timpul antrenamentelor pentru a se putea vedea progesul vedetei, au fost nelipsite. 

Drew Barrymore a mărturisit că aventura sa în lupta cu kilogramele în plus nu a fost deloc una uşoară. ”Aceasta sunt eu, înainte, iar mai apoi, după 11 kilograme în minus, în acelaşi loc. Se observă deja că faţa mea este mult mai slabă! Am muncit mult. Dietă, exerciţii, am luptat ca un leu pentru asta. Fir-ar ele de gene! Dar ştiu că pot controla să fiu cum îmi doresc. Chiar dacă este al nabii de greu!”, a scris actriţa pe contul său de Instagram.

Bineînţeles, vedeta nu a făcut singură acest progres, ci cu ajutorul unui antrenor personal, care a ajutat-o să-şi transforme complet corpul. ”Cel puţin ştiu că există experţi care să mă ajute. Uite cât de mult m-a ajutat Marnie (n.r.- antrenorul personal) în doar trei luni”, a punctat Drew. În anul 2016, actriţa a fost nevoită să slăbească 9 kilograme cu ajutorul unei diete pe bază de proteine, pentru a juca personajul Shelia Hammond, în serialul Santa Clarita Diet. Din păcate, după despărţirea de Will Kopelman, vedeta a luat 65 de kilograme în greutate. ”Mă las dusă de val. Atunci când filmez, sunt vegană şi abia mănânc câte ceva. Mă antrenez în fiecare zi şi totul este atât de sănătos încât eşti euforic şi realizezi că ceea ce mănânci în general nu este sănătos. Îţi spui că nu vei mai mânca vreodată, dar te trezeşti cu plasa de mâncare pe faţă”, povestea amuzată Drew Barrymore în timpul emisiunii Late Late Show cu James Corden. ”Iar eu iubesc mâncarea şi călătoresc prin lume pentru mâncare, iar între filmări mă îngraş la loc”, a continuat actriţa. Având în vedere implicarea sa de această dată, dar mai ales că pare mai motivată ca niciodată, credem că efectul yo-yo în cazul actriţei nu va mai apărea vreodată.

Lasă un răspuns