Economia Italiei îşi va reveni în semestrul al doilea al acestui an

Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a declarat că se aşteaptă ca economia Italiei să înceapă din nou să crească în al doilea semestru al anului, atunci când vor incepe să se facă simţite efectele măsurilor economice luate de Guvern, potrivit Reuters.

Produsul Intern Brut al Italiei a scăzut cu 0,1% în al treilea şi al patrulea trimestru din anul trecut, astfel că a treia cea mai mare economie a zonei euro a intrat în recesiune tehnică. Cu toate acestea, o creştere a producţiei industriale italiene în luna februarie ar putea însemna că ţara ar fi ieşit din situaţia economică problematică, potrivit economiştilor.

Tria a declarat duminică, în cadrul unui interviu acordat televiziunii de stat RAI, că măsurile luate de autorităţi pentru a sprijini economia vor avea un impact „pozitiv, chiar dacă limitat” asupra creşterii PIB. Guvernul italian a estimat creşterea economiei la 0,2% pentru 2019. Pentru anul viitor, autorităţile estimează o creştere economică de 0,8%.

Creşterea economică ar urma să fie stimulată în semestrul al doilea al acestui an prin intermediul unui pachet de stimulente care include facilităţi fiscale pentru investitori, impozite mai mici pentru fabrici şi proceduri simplificate pentru licitaţiile publice, potrivit Guvernului.

Ministrul Tria a mai declarat că Guvernul exclude atât posibilitatea unei rectificări bugetare anul acesta, cât şi ideea introducerii unei taxe pe avere. O astfel de taxă „ar lovi în economiile cetăţenilor italieni şi ar avea un impact negativ asupra creşterii economice”, a adăugat acesta.