Elena Udrea, mesaj pe Facebook după eliberare: Dumnezeu a făcut o minune şi sunt acasă de Crăciun

Fostul ministru Elena Udrea a postat, marţi seară, un mesaj pe Facebook, după eliberarea din arestul din Costa Rica, în care anunţă că e acasă de Crăciun, alăturând şi o fotografie cu ea, logodnicul său Adrian Alexandrov şi fetiţa lor.

„Dumnezeu a facut o minune si sunt acasa de Craciun! Multumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine si pentru bebelusul meu! Le multumesc mamei si lui Adrian ca au avut grija de Eva in lipsa mea, sunt o bunica si un tatic minunati! Multumesc celor care au facut posibila eliberarea mea inainte de sarbatori! Va urez Craciun Fericit!🙏❤️”, a scris fostul ministru, pe Facebook.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost eliberate din arestul din Costa Rica după ce autorităţile române au renunţat la cererea de extrădare, ca urma a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de suspendare a executării pedepsei până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare depuse. Avocaţii Elenei Udrea au contestat alcătuirea completului de 5 judecători care l-a judecat pe fostul ministru în dosarul „Gala Bute”.

Lasă un răspuns