Filosoful Mihai Şora este în continuare internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, se află în continuare internat pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, însă se simte mai bine, după ce, joi, a fost operat din cauza unor probleme la colecist, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, Silvius Negoiţă, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că starea filosofului este stabilă şi se recuperează după operaţie, precizând că Mihai Şora este conştient în urma intervenţiei.

“Se află în secţia de Terapie Intensivă din motiv că a fost o operaţie mai complicată din cauza vârstei. Dacă mâine (sâmbătă -n.r.) se va simţi mai bine, atunci va fi transferat în salon. (…) Alături de el este soţia şi familia lui”, a mai spus medicul.

Lasă un răspuns