Gabrielei Firea privind spionajul în PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns, luni, la declaraţiile Gabrielei Firea privind spionajul în PSD. El i-a cerut primarului Capitalei să facă plângeri sau să aducă dovezi pentru a-şi susţine adfirmaţiile. Legat de postarea lui Darius Vâlcov, în care acesta a folosit elemente naziste, Dragnea a spus că aceasta a fost nefericită, dar că nu crede că fostul ministru trebuie să demisioneze. Totodată, potrivit liderului PSD, comisarul european Corina Creţu regretă discuţia pe care a avut-o cu Gabriela Firea. Tot cu această ocazie, Dragnea l-a criticat pe Tudorel Toader, acuzându-l că nu a dus la capăt ordonanţa care permitea actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul.

Dragnea, referitor la acuzaţiile Gabrielei Firea privind spionajul: Să facă plângeri sau să aducă dovezi

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că primarul general al Capitalei ar trebui să facă lângeri sau să vină cu probe cu privire la declaraţiile sale potrivit cărora în şedinţa CEx au fost prezentate discuţii private de pe mobile.

„Sunt afirmaţii grave, ar trebui să facă plângeri penale sau să aducă dovezi (n.r.: Gabriela Firea). Nu am ce comenta”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Despre postarea lui Vâlcov:  O acţiune nefericită, nu cred că trebuie să demisioneze

Preşedintele PSD a spus că nu crede că Darius Vâlcov trebuie să plece din Guvern din cauza postărilor de pe Facebook, deşi spune despre acestea că sunt nefericite.

„Nu o văd foarte bine (n.r.: postarea lui Vâlcov), cred că a fost o acţiune nefericită, dar să îi tratăm pe toţi în acelaşi registru sau cu aceeaşi măsură. Nu am văzut inflamări în toţi anii în care s-au dat publicităţii rechizitorii. Înţeleg că a fost o postare privată, pe Facebook. A fost un gest nefericit, nu cred că trebuie să îşi dea demisia sau să fie demis. E punctul meu de vedere”, a declarat Liviu Dragnea.

Legat de postarea lui Vâlcov, ce spunea că Forumul Democrat al germanilor din România este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler, Dragnea a mai spus: „în virtutea faptului că sunt un susţinător al organizaţiilor evreieşti, cred că nu poate fi acuzat Vâlcov de alte lucruri sau să se gândească că a avut în vedere altceva”.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a reacţionat luni la una dintre postările publicate de Darius Vâlcov, gestul consilierului premierului fiind unul care poate „atrage după sine şi încuraja totodată derapaje grave”, avertizează aceştia.

Membrii Institutului reamintesc că promovarea, în spaţiul public, a unor simboluri fasciste, legionare sau naziste intră sub incidenţa Legii nr. 217/2015, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut duminică un filmuleţ în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler.

Primarul general Gabriela Firea spune că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în şedinţa CEx PSD de sâmbătă cu hârtii care reprezentau discuţii private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuţii, de pe aceeaşi aplicaţie, ale unui senator şi că sunt uşor de interceptat.

„De vreme ce ştia ce voi spune eu şi nu am vorbit cu nimeni şi venise pregătită cu nişte convorbiri private pe WhatsApp şi m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt uşor de interceptat şi are la dispoziţie, probabil de la serviciul intern de informaţii al MAI, discuţii dintre un senator şi unele persoane….Şi nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi”, a spus Gabriela Firea.

Totodată, Firea a declarat, referitor la momentul în care a fost huiduită pe Arena Naţională, că filmuleţul apărut a doua zi, care spunea că de fapt Simona Halep a fost huiduită, a fost făcut public cu acordul lui Liviu Dragnea.

Ca răspuns, liderul PSD a spus luni: „Este o aberaţie. Chiar mă doare”.

Liderul PSD: Corina Creţu a spus că îi pare rău de discuţia cu Gabriela Firea

Liviu Dragnea a declarat că a avut sâmbătă, după şedinţa Comitetului Executiv, cu Corina Creţu, comisar european, iar aceasta a spus că regretă discuţia cu Gabriela Firea.

„Am discutat sâmbătă seara despre ce s-a spus la Comitetul Executiv şi eram cu Dan Nica sâmbătă. M-a sunat dumneaei (n.r.: Corina Creţu) a spus că îi pare rău că a avut această discuţie cu Gabriela Firea şi că a sunat-o şi nu trebuia să introducă numele în Comitetul Executiv”, a declarat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Primarul Gabriela Firea a declarat sâmbătă, după şedinţa Comitetului Executiv de la Neptun, în care a cerut demisia lui Carmen Dan de la Ministerul de Interne, că a luat decizia pe fondul unei discuţii cu comisarul european Corina Creţu.

„Eu am luat cuvântul şi le-am transmis colegilor mei faptul că am vorbit ieri cu Corina Creţu, comisar european, care mi-a relatat o discuţie cu domnul Juncker şi colegii săi, faptul că aceştia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia politică din România şi situaţia din 10 august, faptul că nu e apreciat de alte state europene, apreciind că intervenţia jandarmilor a fost corecta paână la un punct în are avea loc apărarea clădirii Guvernului. Nu au fost de acord ca manifestanţii care nu au fost violenţi au suportat gaze lacrimogene şi erau de ajuns alte măsuri mai blânde. Practic extragerea celor care aruncau în jandarmi”, a spus Gabriela Firea.

Aceasta spune că a avut aprobarea Corinei Creţu să discute în şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Dragnea: Aş fi fost bucuros dacă Toader ducea la capăt ordonanţa privind şefia Inspecţiei Judiciare. Vreau o discuţie

Dragnea l-a criticat pe Tudorel Toader, acuzându-l că nu a dus la capăt ordonanţa care permitea actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul, precizând că vrea să aibă o discuţie cu ministrul Justiţiei şi cu premierul Viorica Dăncilă pe subiect.

„Am văzut asta, am văzut şi solicitarea ca să se suspende imediat ţinând cont de faptul că este în Guvern. Aş fi fost foarte bucuros dacă domnul ministru Toader ar fi încheiat şi dus până la aprobare ordonanţa care ar fi permis actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul până când intră în vigoare noua lege şi, ca mulţi alţi colegi, oameni, pe care i-am văzut supăraţi, şi eu sunt supărat pentru că tocmai se pot pune sub semnul întrebării nişte anchete importante care sunt în derulare. Mă aşteptam să ducă la capăt această procedură săptămâna trecută şi pentru mine este ciudat şi destul de greu de înţeles de ce”, a declarat liderul PSD.

Întrebat dacă va avea o discuţie cu Tudorel Toader sau cu premierul şi ministrul Justiţiei, Liviu Dragnea a precizat: „Da. Eu vreau să am o discuţie pe tema asta. Vreau să avem discuţie pe tema asta cu cei trei menţionaţi”.

Mandatele inspectorului-şef şi inspectorului-şef adjunct de la Inspecţia Judiciară s-au încheiat, începând cu 1 septembrie, ceea ce înseamnă blocarea activităţii principale a instituţiei. CSM trebuie să delege în aceste funcţii, dar şi să discute ordonanţa lui Toader de a prelungi mandatele actuale. Mandatele lui Lucian Netejoru (inspector-şef) şi al lui Gheorghe Stan (inspector-şef adjunct) de la Inspecţia Judiciară s-au încheiat în data de 1 septembrie. Până la delegarea unor inspectori şefi, întreaga activitate a instituţiei bate pasul pe loc. În aceste condiţii nu pot fi lucrate noi sesizări cu privire la eventuale abateri disciplinare ale magistraţilor şi nici nu vor putea fi încheiate cercetările derulate în acest moment de către inspectorii judiciari, toate documentele aferente având nevoie de un aviz al conducerii, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. De asemenea, nu vor exista nici sesizări din oficiu cu privire la abaterile pe care magistraţii le-ar săvârşi, acest aspect fiind în lista atribuţiilor inspectorului-şef.

Pentru a evita ca activitatea de bază a Inspecţiei Judiciare să fie blocată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis în urmă cu câteva zile, spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii, o ordonanţă prin care cere prelungirea mandatelor lui Netejoru şi Stan, până când se ocupă aceste funcţii. Însă, surse din cadrul CSM arată că nu a fost încă stabilită o dată pentru avizarea ordonanţei lui Tudorel Toader.

„Întrucât dispoziţiile Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii în vigoare nu reglementează situaţia în care mandatele funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, în situaţia în care acestea devin vacante din alte motive. Faţă de faptul că mandatul actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare expiră la data de 1 septembrie 2018 şi nu există o dispoziţie legală care să reglementeze expres modul de asigurare a interimatului pentru aceste funcţii; (…) Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă: La articolul 67 din LEgea nr. 317/2204 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, (…) se introduce un alineat nou cu următorul cuprins:

  1. În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct în funcţie, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii. În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării funcţiei în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii”, se arată în documentul transmis către CSM de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Pe de altă parte, minuta Comisiei nr.1 a CSM, întrunită în 9 iulie, arată că şi-a însuşit punct de vedere al DLDC (Direcţia Legislaţie, Documentare şi Contencios) privind posibilitatea de delegare în funcţiile de inspector şef şi inspector- şef adjunct al Inspecţiei Judiciare. Potrivit unor surse, DLDC a concluzionat că Plenul CSM poate delega în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, însă o dată a întrunirii plenului nu a fost stabilită, până la acest moment.

Despre această decizie a Comisiei nr.1, şi judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, arată că plenul este organul competent să delege în funcţiile de conducere.

„Ori de câte ori mandatul legal al conducătorului oricărei instanţe sau parchet încetează iar funcţia nu este ocupată prin concurs sau examen, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii deleagă un judecător, respectiv un procuror în acea funcţie până la ocuparea ei prin concurs sau examen. Nu este obligatorie delegarea ocupantului anterior al funcţiei, Secţia apreciind. (…) În cazul Inspecţiei Judiciare, Comisia nr 1 a Consiliului a decis, firesc faţă de cele ce preced, că Plenul CSM are competenţă legală de a delega şi în funcţiile de conducere în care are indrituirea legală să numească”, a scris judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, pe Facebook.

Inspecţia Judiciară este o instituţie intens discutată în interiorul CSM, existând posibilitatea ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care nu a fost încă luată o decizie privind conducerea acestei instituţii. De altfel, şapte membri au transmis, zilele trecute, o scrisoare lui Eduard Hellvig, prin care îi cer directorului SRI să transmită Consiliului protocolul încheiat cu Inspecţia Judiciară şi să urgenteze desecretizarea documentului, deoarece instituţia este, potrivit magistraţilor, singura care a refuzat nejustificat să îl transmită, deşi i-a fost cerut în două rânduri.

Instituţia a fost împărţită în două şi cu ocazia controlului făcut la DNA, în toamna anului trecut.

Lasă un răspuns