„Audierea domnului Georgescu a venit ca urmare a afirmaţiilor făcute în spaţiul public de dl Georgescu, după audierea domnului Maior. Primul subiect a fost legat de relaţia domnului Maior cu domnul Horia Georgescu. În prima audiere, domnul Georgescu ne spunea că a avut o relaţie foarte apropiată, îl considera chiar prieten, iar domnul Maior ne-a spus că îl cunoştea vag. După ce am discutat astăzi cu domnul Horia Georgescu considerăm că domnul Maior ne-a minţit. Credem că sunt destul de multe lucruri pe care ar trebui să le discutăm în continuare cu domnul Maior. Cred că săptămâna viitoare sau, mă rog, astăzi după şedinţă o să-i scriem o adresă domnului Maior ca să-l invităm urgent la Comisie pentru a discuta şi a avea opinia domniei sale în contextul noilor lucruri spuse la Comisie de către domnul Horia Georgescu. N-are cum să se cunoască vag persoane care s-au întâlnit la sediul SRI, la sediul ANI, la restaurant sau la domnul Horia Georgescu acasă. Domnul Horia Georgescu ne-a spus aceste lucruri şi ne-a adus şi probe în acest sens”, a declarat Manda, după audierea joi a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.

Întrebat care ar fi proba prezentată de Horia Georgescu care să ateste că fostul şef al SRI, George Maior, minte, Claudiu Manda a răspuns: „În acest moment prima referire de la care am plecat, inclusiv referirea în spaţiul public a domnului Horia Georgescu, a fost că că îl cunoştea vag. Noi considerăm sau eu consider, nu este încă în acest moment n-am supus încă la vot o decizie, dar toate lumea a înţeles din discuţie aceasta că nu poţi să spui despre cineva pe care îl cunoşti vag că te duci acasă la persoana respectivă să discuţi. Georgescu a adus o serie de materiale, sms-uri care arată când se întâlneau, unde se întâlneau şi lucruri de genul acesta.”

Pe 27 februarie, George Maior, fost şef al SRI şi actual ambasador în SUA, a declarat,marţi, după o audiere de şase ore în Comisia de Control al SRI, că a răspuns tuturor întrebărilor şi că unele au făcut referire la relaţia SRI-Justiţie.

„A fost o discuţie interesată, detaliată, cu mesaj general. Reiterez ideea privind legalitatea faptelor şi felul în care s-a transformat Serviciul într-o insituţie puternică a statului român şi faptul că mi-am îndeplinit mandatul. Au fost întrebări legate de relaţia Serviciului cu Justiţia, dacă anticorupţia este o problemă de securitate naţională, aşa cum a fost definită de CSAT, de întâlnirile cu membri ai Guvernului şi oameni politici, de oameni care au venit la comisie în legătură cu presa”, a declarat, marţi, George Maior.

Acesta a spus că orice altă problemă suplimentară va fi clarificată. Maior, fost şef al SRI, a fost audiat mai bine de şase ore în faţa comisiei de control SRI, dar a refuzat să răspundă vreunei întrebări a jurnaliştilor.

Numele lui George Maior a fost invocat în mod repetat de către cei audiaţi în Comisia de Control al SRI cu privire la faptul că acesta avea cunoştinţă de implicarea în toate structurile ale serviciului.

Horia Georgescu, despre relaţia cu George Maior: A fost o relaţie apropiată personală

Horia Georgescu, fost şef ANI, a fost audiat, joi, timp de patru ore în Comisia de Control a SRI, acesta declarând că a avut o relaţie personală apropiată cu fostul director SRI, George Maior, însă această se pare că a fost “doar din punctual lui de vedere”.

“Am spus-o şi acum câteva săptămâni după declaraţia dumnealui că ceea ce a spus nu este adevărată. A fost o relaţie apropiată şi instituţională şi personală. Restul detaliilor le-a prezentat în faţa comisiei de control a SRI. Din punctul meu de vedere nu s-a rupt, eu cred că a fost o lipsă de asumare din partea domnului Maior în faţa Comisiei SRI. Nu ştiu motivul care l-a determinat, eu l-am considerat un prieten şi un mentor şi am avut o relaţie apropiată cu el. Se pare că asta a fost doar din punctul meu de vedere”, a spus Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, după audierea în Comisia SRI.

Horia Georgescu a mai spus că cei care au generat situaţiile existente trebuie să răspundă.

Fostul şef al ANI a fost audiat pentru a doua oară în Comisia de Control SRI.

Lasă un răspuns