Gest rar: Un actor îşi va DONA averea de 720 de milioane de dolari

Actorul Chow Yun-fat, starul filmului „Tigru şi Dragon/ Crouching Tiger, Hidden Dragon”, de Ang Lee, a anunţat că, după moartea sa, averea pe care o are, de aproximativ 720 de milioane de dolari, va reveni unor organizaţii caritabile, potrivit The Guardian.

Celebru la Hollywood şi pentru rolurile din franciza de succes „Piraţii din Caraibe/ Pirates of the Caribbean” şi filmul cu gangsteri „Shanghai – Ultimul gangster/ A Better Tomorrow”, Chow a adoptat de mai mulţi ani în viaţa privată un stil de a trăi mai degrabă modest.

Chow a fost inclus pentru prima dată în topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori în 2015, ocupând atunci locul al 24-lea, la egalitate cu Russell Crowe.

Şi, totuşi, în prosperul Hong Kong, poate fi remarcat frecvent folosind transportul în comun şi stând la coadă la bilete la cinema.

„Banii nu sunt ceva ce ai pentru totdeauna. După ce mori, trebuie să îi laşi altora”, a declarat acesta pentru Munhwa Broadcasting Corporation din Coreea de Sud. Actorul a mai explicat că soţia sa îi sprijină demersul de a-şi dona averea după moarte.

Chow, în vârstă de 63 de ani, numit cu afecţiune „fratele Fat” în Hong Kong, a fost lăudat pentru stilul său de viaţă.

Iar soţia sa, Jasmine Tan, a declarat anterior că actorul mănâncă adesea la gheretele de tip fast food de pe stradă şi că a renunţat la vechiul său telefon cu clapetă Nokia abia când acesta s-a defectat.

Lasă un răspuns