Grindina din judetul Arad a făcut ravagii

Grindina provoacă din nou pagube în agricultură. Căderile, pe alocuri, masive de grindină au distrus sute de hectare de culturi, iar fermierii speră că vor fi auziţi de Ministerul Agriculturii şi vor fi despăgubiţi. Potrivit informaţiilor furnizate de Ioan Martin, directorul executiv al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Arad, cele mai afectate zone sunt Şimand, Chişineu-Criş, Zărand, Olari.

„În zonele în care a bătut grindina sunt câteva sute de hectare afectate. Fermierii continuă să ne transmită raportări de la faţa locului, iar noi le centralizăm şi le vom transmite Ministerului. Este, însă, devreme să putem spune dacă aceste pagube vor fi acoperite de Ministerul Agriculturii sau nu. Noi, Direcţia Agricolă, facem o centralizare, o transmitem mai departe, iar apoi se va lua o decizie unitară pentru toate zonele afectate de aceste fenomene meteorologice. Anul trecut, spre exemplu, am avut mai multe culturi afectate de secetă, dar în cele din urmă aceste pagube nu au fost suportate de Minister”, a declarat pentru Jurnal arădean şi aradon.ro, Ioan Martin.

Singura soluţie pe care o au fermierii atunci când vine vorba de acoperirea daunelor cauzate de diferite fenomene meteorologice este asigurarea. Deşi momentan nu foarte mulţi fermieri arădeni aleg să îşi asigure culturile, pe viitor aceasta va fi probabil singura modalitate de a avea siguranţa că vor putea fi despăgubiţi în cazul unor fenomene meteo extreme.

Lasă un răspuns