Instanţa supremă, despre protocolul cu SRI şi Parchetul General

„În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost identificat un singur protocol de cooperare, încheiat în anul 2009 între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. Procedura de declasificare a protocolului a fost iniţiată la 12 şi respectiv, 16 aprilie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a transmis solicitări scrise în acest sens celor două instituţii (a se vedea adresele din 12 şi 16 aprilie 2018 precum şi adresele din 25 mai 2018)”, precizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), într-un comunicat de presă remis luni MEDIAFAX.

Potrivit instanţei supreme, obiectul protocolului de cooperare a constat în „exprimarea acordului de voinţă pentru înfiinţarea unui sistem informatic comun de gestionare a informaţiei clasificate în cadrul procedurilor de emitere a mandatelor de securitate naţională, potrivit legilor nr. 51/1991 şi nr. 535/2004”.

„În situaţia interconectării mai multor sisteme informatice ce au drept scop gestionarea informaţiilor clasificate, se impunea, potrivit Directivei aprobate prin Ordinul nr. 172 din 10 martie 2006 al Directorului General al ORNISS: încheierea unui acord reciproc de securitate şi emiterea certificatului de acreditare de securitate. Ca urmare, la data de 18 septembrie 2012 a fost aprobată de către ORNISS acreditarea de securitate a sistemului, aceasta fiind data la care s-a realizat obiectul protocolului în discuţie”, mai precizează instanţa supremă.

Înalta Curte mai arată că nu există acte adiţionale la acest protocol.

Parchetul General: Protocolul nu a vizat procedura privind autorizarea activităţilor de culegere de informaţii 

Protocolul încheiat în 2009 între Parchetul General, SRI şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nu a vizat procedura şi responsabilităţile instituţiilor privind autorizarea activităţilor de culegere de informaţii şi emitere a mandatelor de securitate naţională, anunţă Parchetul General.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) precizează că protocolul între cele trei instituţii, declasificat de SRI luni, a vizat exprimarea acordului instituţiilor pentru crearea unui sistem informatic şi de comunicaţii (SIC), astfel încât transmiterea documentelor privind emiterea mandatelor de securitate naţională să fie realizată în format electronic. Astfel, potrivit PG, protocolul are natura juridică a unui acord privind crearea SIC, prealabil acreditării sistemului, cerinţă impusă de actele normative privind acreditarea sistemelor informatice şi de comunicaţii care vehiculează informaţii secrete de stat.

„Menţionăm că nu au fost încheiate acte adiţionale privind extinderea domeniului de cooperare sau acte de modificare a conţinutului protocolului.Totodată, precizăm că acesta nu a vizat procedura şi responsabilităţile instituţiilor privind autorizarea activităţilor specifice de culegere de informaţii şi emitere a mandatelor de securitate naţională, acestea fiind reglementate la data încheierii protocolului de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar începând cu data de 1 februarie 2014 de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională. Protocolul şi-a încetat efectele prin atingerea scopului pentru care a fost semnat, şi anume la 18 septembrie 2012, dată la care Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a aprobat documentaţia privind acreditarea de securitate a SIC. ORNISS a emis un certificat de acreditare de securitate pentru funcţionarea sistemului informatic şi de comunicaţii creat între Serviciul Român de Informaţii – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, precizează Parchetul General.

Instituţia mai arată că a iniţiat procedura de declasificare a tuturor protocoalelor încheiate cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv cu Ministerul Afacerilor Interne.

„Aceste documente şi-au încetat aplicabilitatea întrucât fie au devenit caduce, ca urmare a Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a României şi a schimbării cadrului legislativ, fie şi-au încetat efectele ca urmare a denunţării de către părţile semnatare. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis acordul de declasificare instituţiilor cosemnatare, iar la momentul finalizării procedurilor vom comunica public informaţii cu privire la aceste protocoale, respectiv data încheierii, data declasificării şi domeniul de cooperare vizat de fiecare în parte”, mai arată PG.

Protocolul SRI- PG- ÎCCJ făcut public, luni, de către SRI, arată că cele trei instituţii se obligau să îşi coreleze activităţile privind culegerea de informaţii, dar şi să schimbe date şi documente.Protocolul este semnat de George Maior (SRI), Laura Codruţa Kovesi (PG) şi Nicolae Popa (ICCJ).

Lasă un răspuns