Peste 50 de locuinţe din localitatea Boian, din judeţul Sibiu, au fost evacuate, luni seara, din cauza ploilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi. Drumul judeţean care leagă Boianul de staţiunea Bazna a fost închis deoarece nu mai prezintă siguranţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, s-a luat decizia evacuării a 50 de locuinţe, din cauza inundaţiilor din localitatea Boian.

„O parte a localităţii Boian este inundată, ca urmare a scurgerilor de pe versanţi. Au fost evacuate peste 50 de locuinţe. ISU Sibiu intervine pentru protejarea populaţiei şi îndepărtarea efectelor produse de inundaţii”, a spus Nistor.

O ambulanţă trimisă să la Boian pentru a-i acorda ajutor unei femei cu hipertensiune nu poate ajunge la pacientă, deoarece apa măsoară aproape 1,5 metri în zonă.

„Locuinţa femeii este pe deal, pe strada Podului din Boian. Are tensiune mare şi vărsături. Pompierii încearcă să ajungă la ea. Apa în zonă are un metru şi jumătate. Din discuţiile cu aparţinătorii, pacienta este conştientă, dar are tensiune mare, ceea ce poate da complicaţii grave”, a spus Liliana Blaga, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Sibiu.

Poliţiştii rutieri au decis să închidă traficul între Boian şi staţiunea Bazna, în zonă având loc şi o viitură.

„DJ 142B, la jumătatea distanţei dintre localităţile Boian şi Bazna, partea carosabila a sensului de mers către Boian este afectată ca urmare a viiturii pe o distanţă de 5 metri. Traficul se închide deoarece nu prezintă siguranţă”, a spus Ionuţ Natea, reprezentantul Poliţiei Sibiu.

De asemenea, în timpul nopţii de luni spre marţi va fi închis şi drumul care leagă localitatea Jina (judeţul Sibiu) de localitatea Dobra (judeţul Alba), deoarece plouă în continuare şi există risculsă cadă piatră şi pământ pe carosabil.

Mai multe gospodării din judeţul Mureş, inundate după o ploaie torenţială

Mai multe gospodării din municipiul Târnăveni şi localitatea Adămuş, judeţul Mureş, au fost inundate, luni seara, în urma ploii torenţiale care a durat circa o oră. Şanţurile s-au umplut cu apă, care apoi s-a revărsat, sistemele de canalizare fiind ineficiente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, în Târnăveni au fost, luni seara, opt zone unde au fost anunţate inundaţii, apa intrând în curţile, pivniţele şi bucătăriile oamenilor.

Pe teren s-au deplasat trei echipaje care au scos apa cu ajutorul motopompelor. Inundaţiile s-au produs după ce sistemele de canalizare nu au făcut faţă cantităţii mari de precipitaţii.

De asemenea, şi la Adămuş, localitate aflată la câţiva kilometri de Târnăveni, s-au produs inundaţii, după ce şanţurile s-au umplut de apă, care s-a revărsat în gospodăriile oamenilor, casele fiind situate mai jos decât şoseaua principală.

Localnicii au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că aceste inundaţii s-au produs şi din cauza că şanţurile nu au fost curăţate.

Ploaia torenţială a durat circa o oră.

Lasă un răspuns