Jacheta cu mesaj îndoielnic purtată de Melania Trump în vizita la centrul pentru copiii imigranţilor. Reacţiile dure din online / Mesajul postat de Donald Trump

Prima Doamnă a SUA a fost criticată pentru alegerea vestimentară făcută în cadrul acestei vizite. Reacţiile din mediul online nu au întârziat să apară, criticând drastic mesajul transmis.

Câteva ore mai târziu, purtătorul ei de cuvânt a făcut publică o declaraţie în care explica situaţia, spunând că mesajul de pe jachetă nu avea conotaţii ascunse.

De asemenea, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a reacţionat la criticile negative, printr-o postare pe Twitter, în care justifica alegerea vestimentară a soţiei lui ca fiind o critică adusă fenomenului ştirilor false: „Mesajul de pe spatele jachetei Melaniei se referă la publicaţiile care împrăştie ştiri false. Melania a învăţat cât de nesincere sunt aceste ştiri şi nu îi mai pasă”.

La câteva ore după ce fotografia cu ea a devenit virală, a fost văzută din nou cu jacheta la debarcarea din avion pe o bază a forţelor aviatice din afara oraşului Washington DC. A ignorat apoi întrebările reporterilor.

Purtătoarea de cuvânt a Melaniei Trump, Stephanie Grisham, a criticat pe Twitter atitudinea instituţiilor media: „Dacă mass-media ar petrece cel puţin la fel de mult timp concentrându-se pe acţiunile ei, cât petrece concentrându-se pe alegerile ei vestimentare, am putea îndeplini mult mai multe obiective în ceea ce priveşte bunăstarea copiilor”.

Lasă un răspuns