Liviu Dragnea ne-a spus în CEx că Toni Greblă a acceptat funcţia de şef al SGG

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul judecător al CCR, Toni Greblă, va fi numit în funcţia de secretar general al Guvernului, anunţul fiind făcut în şedinţa de vineri al CExN al partidului.

„În timpul discuţiei, s-a amintit de câţiva dintre colegi că postul de secretar general al Guvernului este al PSD şi că doamna Andreea Lambru este interimară pe această funcţie, ea neavând niciun ajutor şi fiind fost secretar general adjunct. Aceasta ţine şi locul secretarului general al Guvernului, după plecarea domnului Busuioc. De foarte mult timp, de câteva luni de zile, s-a tot cerut în interior să luăm o măsură vis a vis de Secretariatul General al Guvernului. Liviu Dragnea i-a anunţat pe colegi că în discuţii a ajuns la concluzia că ar fi o foarte bună numire în persoana lui Toni Greblă. A zis că s-a întâlnit şi i-a făcut această propunere şi a acceptat-o, iar toţi cei din sală au aplaudat. Au aplaudat pentru că Toni Greblă este un vechi coleg de al nostru, este fondator al acestui partid de pe vremea FSN-ului. A fost şi preşedinte FSN Gorj pe vremuri. Este una dintre cele mai «spectaculoase» victime ale abuzurilor acestui sistem odios, pentru că dosarul lui, ca judecător la Curtea Constituţională, cu traficul de struţi, a făcut înconjurul planetei. Cred că nu a fost ziar, presă sau televiziune din lume care să nu vorbească despre aberaţia de la Bucureşti, într-o ţară europeană vis a vis de un alt judecător al CCR. Au rămas fără grai inclusiv cei de la Comisia de la Veneţia când au auzit ce se întâmplă la Bucureşti. Prin urmare, nominalizarea lui a stârnit ropot de aplauze în Cex din partea tuturor. Nu a fost nicio obiecţie”, a afirmat Codrin Ştefănescu, vineri pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă prim-ministrul a exprimat vreo opinie în legătură cu această nominalizare, Ştefănescu a răspuns: „Premierul evident că ştia. Este de acord şi la rândul dumneai era foarte încântată de experienţa şi de expertiza lui Toni Greblă. În acelaşi timp, este o reparaţie morală pentru domnul Greblă, pentru toate nenorocirile care i s-au întâmplat şi pentru toată umilinţa la care a fost supus de ceea ce noi numim statul paralel”.

Pe 11 mai a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei (ÎCCJ) a decis să-l achite pe fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii, respectiv de fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţional şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Decizia magistraţilor instanţei supreme nu este definitivă.

Lasă un răspuns