Macron cedează apelului de a acţiona faţă de protestele violente ale Vestelor galbene şi se adresează luni naţiunii

Pe fondul solicitărilor tot mai multe pentru a pune capăt crizei “vestelor galbene”, care s-a aprins în Franţa, preşedintele Emmanuel Macron se va adresa luni poporului francez, deoarece autorităţile fac bilanţul costurilor săptămânilor de proteste antiguvernamentale, anunţă AFP.

Preşedintele se va adresa francezilor la ora 20:00 ora locală (ora 21.00 ora României), a anunţat biroul de presă de la Elysee. Acestea vor fi primele comentarii publice ale lui Macron după patru săptămâni de demonstraţii antiguvernamentale la nivel naţional, care s-au transformat din nou sâmbătă în violenţe în Paris şi în alte oraşe din Franţa.

Macron, care a fost ţinta furiei multor protestatari asupra politicilor sale, urmează să anunţe “măsuri imediate şi concrete” pentru a răspunde crizei, a adăugat ministrul Muncii, Muriel Penicaud.

Preşedintele în vârstă de 40 de ani se va întâlni, de asemenea, cu sindicaliştii şi cu oameni de afaceri în cursul zilei de luni.

Oficialii spun că revoltele anti-Macron de la Paris au fost sâmbătă mai puţin violente decât în urmă cu o săptămână, cu mai puţini oameni răniţi, dar cu mai multe pabube produse în capitala Franţei. 

Lasă un răspuns