Mai bine ne despărţim de cei care nu respectă deciziile majorităţii

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat sâmbătă, la un post TV, că în şedinţa de luni a CExN trebuie să există „o discuţie şi o clarificare” legată de liderii care critică partidul, el precizând că „mai bine ne despărţim” de cei care nu respectă votul majorităţii.

„Eu m-am săturat să discutăm la televizor de reacţiile unor colegi. Dvs vedeţi că opoziţia nu prea există şi noi le dăm subiecte de dezbatere”, a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD).

Întrebat dacă la şedinţa de luni a CExN al PSD se va discuta despre sancţiuni, Iordache a răspuns: „Fără îndoială trebuie avut o discuţie şi o clarificare. Adică dacă avem dispute. E anormal ca o serie de colegi să iasă în spaţiul public, să critice, să nu fie de acord cu puncte de vedere ale Guvernului, ale partidului. Trebuie să stăm acolo să analizăm. E contraproductiv să criticăm la televizor şi să nu ne clarificăm în interior”.

Social-democratul a adăugat că există riscul aplicării unor sancţiuni.

„Fără îndoială, da. Dacă hotărăsc ceva şi prin vot majoritatea există şi dacă într-o organizaţie de partid se decid printr-un vot al majorităţii anumite chestiuni, cei care nu se supun votului, atunci mai bine ne despărţim decât să continuăm scandalul”, a completat Iordache.

Acesta a menţionat că l-au deranjat criticile lui Adrian Ţuţuianu la adresa unor miniştri, însă a spus că nu ştie cum ar vota în cazul în care se va propune excluderea vicepreşedintelui PSD.

„Pe mine m-a deranjat modul cum şi-a permis domnul Ţuţuianu să critice anumiţi colegi. La partid nu a avut astfel de poziţii, şi iată facem deliciul presei cu acele subiecte de can can. Nu ştiu dacă aş vota (excluderea lui Ţuţuianu – n.r.), haideţi să vedem argumentele. Ar trebui să spună domnul Ţuţuianu de ce a ieşit în spaţiul public şi şi-a criticat colegii. A ieşi în spaţiul public şi a critica colegii nu cred că este fair-play. Sunt vreo 65 de colegi care vor participa la CEx, fără îndoială va participa şi el”, a mai declarat Florin Iordache.

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca la şedinţa de luni a CExN să se ridice problema sancţionării unor lideri, dar el dezaprobă „lichidarea” vocilor critice şi a apreciat că Adrian Ţuţuianu trebuie acceptat chiar dacă „vorbeşte în plus”.

CEx al PSD se va desfăşura, luni, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.

Preeşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Parlament, că propunerile pentru conducerile ASF şi CNA reprezintă „principalul obiectiv” al şedinţei, remanierea guvernamentală nefiind pe agendă.

Întrebat dacă vor fi discuţii şi despre sancţiuni la adresa unor lideri ai partidului, Dragnea a răspuns: „Este vineri şi vă rog frumos, chiar nu vreau să îmi stric weekend-ul să comentez toate prostiile şi toate invenţiile pe care le spun unii pe la televizor şi pe diverse site-uri. Consider că zvonurile care nu au nicio bază reală sunt nişte prostii”.

Despre acest subiect, vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că unii preşedinţi de organizaţii judeţene cer „vehement” excluderea din partid a vicepreşedintelui Adrian Ţuţuianu pentru „declaraţii nelalocul lor”.

În mai multe înregistrari audio făcute publice în ultimele săptămâni de România TV, Adrian Ţuţuianu spunea în întâlniri cu membrii de partid din judeţul Dâmboviţa că PSD este “un partid de maimuţe” pentru că a acceptat ca Dragnea să meargă la Cotroceni cu propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier şi îi critica pe unii miniştri.

Liviu Dragnea spunea, pe 25 octombrie, că situaţiile vicepreşedinţilor Adrian Ţuţuianu şi Gabriela Firea vor fi abordate în următoarea şedinţă a CExN pentru că „un subiect atât de plăcut nu avem cum să ratăm”. Preşedintele PSD a fost întrebat despre înregistrările cu Ţuţuianu, precum şi despre anunţul unor consilieri generali PSD că nu vor mai vota proiectele dacă primarul Gabriela Firea nu îi consultă, că nu crede că subiectul va fi evitat.

La ultima şedinţă a CEx al PSD din 21 septembrie, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a cerut excluderea primarului Capitalei, Gabriela Firea, din formaţiune, însă propunerea sa nu a fost supusă la vot. El a solicitat acest lucru, după ce Firea, împreună cu vicepremierul Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, au cerut, într-o scrisoare, demisia lui Liviu Dragnea de la şefia PSD.

Pe de altă parte, primarul general Gabriela Firea a declarat, vineri, că dacă CEx al PSD va avea loc luni sau miercuri, ea va lipsi pentru că va fi într-o delegaţie la Madrid. Edilul spune că nu pleacă intenţionat pentru a lipsi de la şedinţa social-democraţilor.

 

Lasă un răspuns