Mâncarea bolnavilor dintr-un spital din România a fost făcută în curtea spitalului, la grătar

Bolnavii internaţi în Spitalul Slatina au primit, vineri, mâncare gătită în curtea unităţii sanitare, la grătar, după ce oraşul a rămas fără gaze.

Furnizarea gazelor naturale în Slatina a fost sistată de joi, din cauza unei avarii, iar reprezentanţii Spitalului Slatina au fost nevoiţi să găsească o soluţie pentru pregătirea hranei pentru bolnavi.

Managerul spitalului din Slatina, Cătălin Rotea, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că pregătirea mâncării în curtea spitalului, la grătar, a fost singura soluţie pe care a reuşit să o găsească.

“În Slatina s-au întrerupt gazele naturale, pentru că a fost o defecţiune de la Trangaz de ieri de la 17.00. (…) Pentru că eram puşi într-o situaţie mai delicată, dimineaţă am asigurat masa cum trebuie, dar pentru masa de prânz ciorba s-a făcut cu arzător şi ce ţine de partea de carne, pulpe şi piept de pui s-a făcut pe grătar, afară. Restul mâncării gătite s-a făcut în cuptorul electric. Acum situaţia s-a remediat, pentru masa de seară e totul în regulă”, a declarat Cătălin Rotea.

Cu puţin timp în urmă, problema s-a remediat şi spitalul primeşte din nou gaze naturale.Alimentarea cu gaze naturale pentru întregul oraş Slatina a fost sistată de joi după-amiază, din motive de siguranţă, din cauza unei avarii.