Meciul România – Lituania din Liga Naţiunilor, 3-0

Nu jucăm ”excelent”, aşa cum se laudă Contra la fiecare intervenţie televizată, dar nici nu poate să ne fie teamă de Lituania. Chiar şi fără spectatori, chiar şi la zero grade Celsius, temperatură cu care ei se simt mai bine, lituanienii sunt cel puţini cu o ligă sub ”11”-le lui Cosmin Contra. E vizibil încă din start, atunci când Chipciu îl întoarce de trei ori pe adversarul venit la intercepţie şi îi pasează lui Puşcaş pentru golul la debut al atacantului lui Palermo.

Nu ne distrăm, nu suntem Brazilia, însă controlăm fără emoţii jocul. Maxim vrea şi el un gol, dar loveşte bara în minutul 14, în timp ce oaspeţii pun mici probleme doar din fazele fixe. Şi, atunci când oaspeţii ţin mai mult de minge, revenim şi le arătăm cine e şeful. Tot Maxim trage un pic pe lângă vinclu pe final de repriză, într-un moment în care Lituania părea că încearcă să se apropie de poarta lui Tătăruşanu.

Repriza a doua, repriza lui Stanciu

Începem repriza a doua aşa cum am început meciul. Stanciu pasează la Maxim, Maxim trimite mingea înapoi cu călcâiul, iar şutul bun al fotbalistului de la Sparta Praga e respins de portarul Lituaniei doar până la Keşeru, cel care îndeplineşte o formalitate. Avem 2-0, avem posesia, avem iniţiativă şi avem reuşite. E limpede, Lituania nu e un adversar pe măsura noastră, o formulare pe care ne permitem tot mai rar să o folosim.

Stanciu îşi definitivează opera cu un gol din lovitură liberă, mult lateral stânga, fază fixă pe care o execută subtil, la colţul scurt, luând prin surprindere portarul. E momentul în care Contra e relaxat şi îi trimite pe teren pe Ianis Hagi şi pe Cicâldău, puştii care, cel mai probabil, nu vor avea loc în jocul cu Muntenegru de săptămâna viitoare. De altfel, dincolo de formalitatea îndeplinită în această seară la Ploieşti, meciul care contează e cel contra echipei căreia vrem să îi luăm locul doi în grupa dominată de Serbia.

Lotul pe care a mizat Contra contra Lituaniei:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niţă (Sparta Praga);
Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Alin Toşca (PAOK Salonic), Nicuşor Bancu (U Craiova);
Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Răzvan Marin (Standard Liege), Paul Anton (Krîlia Sovetov Samara), Tudor Băluţă (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Alexandru Cicâldău (U Craiova), Alexandru Mitriţă (U Craiova), Ianis Hagi (FC Viitorul), Alexandru Maxim (Mainz), Ciprian Deac (CFR Cluj);
Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), George Puşcaş (US Palermo), George Ţucudean (CFR Cluj)

Lasă un răspuns