Mesajul Gabrielei Firea pentru Dragnea, după demisia de la conducerea PSD Bucureşti

Gabriela Firea scrie, în documentul adresat preşedintelui PSD Liviu Dragnea, că îşi depune demisia din funcţia de preşedinte interimar al PSD Bucureşti, deoarece formaţiunea a abandonat proiectele mari ale Capitalei, cum ar fi Centura ocolitoare, metroul sau ELCEN.

“Consider că programul politic şi administrativ, cu sprijinul căruia atât eu, cât şi PSD, am câştigat alegerile locale din Bucureşti în anul 2016, a fost abandonat. O serie de autorităţi centrale au blocat sau întârziat proiectele mari ale Capitalei: Centura ocolitoare, ELCEN, metrou.

Prin prisma faptului că, sub mandatul meu de preşedinte interimar al PSD Bucureşti, organizaţia a obţinut un scor record şi în premieră: 7 primari (unul general şi 6 de sectoare). Astăzi, prin demisia de faţă, pun punct perioadei nemeritate de provizorat la nivelul organizaţiei PSD Bucureşti şi primordial, încetez să mai validez, prin activitatea mea, toate nerealizărie la nivelul conducerii centrale pe care o giraţi în totalitate”, se arată în scrisoare.

Gabriela Firea mai scrie că demisia este o formă de protest faţă de interimatul de doi ani de zile de la şefia PSD Bucureşti, precum şi pentru “dezinteresul manifestat de dumneavoastră faţă de problemele grave cu care se confruntă Capitala în special în ceea ce priveşte traficul, termoficarea”.

Noul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, a propus luni, în şedinţa CExN care se desfăşoară la Parlament, să se voteze aplicarea unor sancţiuni politice pentru primarul Capitalei, Gabriela Firea, au spus pentru MEDIAFAX surse din partid.

Potrivit surselor citate, secretarul general al PSD a propus ca în CExN să se voteze schimbarea Gabrielei Firea din fruntea organizaţiei judeţene PSD Ilfov.

Lasă un răspuns