Ministrul Finanţelor: Din momentul emiterii motivării CCR, putem avea bugetul în Monitorul Oficial într-o zi, două/ Ce spune despre alocaţii

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a explicat, miercuri seara, care este situaţia legată de bugetul pentru 2019, în condiţiile în care Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui în ceea ce priveşte legea bugetului pentru 2019.

„În primul rând, să vă fac un scenariu cu limitele, minime şi maxime, pentru aprobarea unui buget. În mod normal, din momentul emiterii motivării Curţii, putem avea, într-o zi sau două, în Monitorul Oficial (n.red. – MO) întregul buget”, a precizat Eugen Teodorovici, miercuri seara, la România TV.

Ministrul Finanţelor a susţinut că dacă astăzi, de exemplu, CCR ar fi dat motivarea, atunci bugetul pentru 2019 ar putea fi publicat în Monitorul Oficial luni sau marţi.

Bugetul de stat pentru 2019 a fost adoptat de Parlament la data de 15 februarie, cu aproximativ două luni întârziere faţă de data când ar fi trebuit adoptat. Preşedintele Klaus Iohannis a contestat Legea bugetului pentru 2019 la Curtea Constituţională şi l-a retrimis Parlamentului.

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019, însă a admis obiecţia sa în legătură cu plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. Prima obiecţie de neconstituţionalitate pe legea bugetului a fost respinsă cu majoritatea de voturi, iar cea de-a doua obiecţie referitoare la Legea plafoanelor bugetare a fost admisă cu unanimitate de voturi. Judecătorii CCR au motivat, după admiterea sesizării pe plafoanele bugetare, că nu a fost respectat parcursul legislativ.

„Orice întârziere a acestui buget duce, lunar, un minus în bugetele locale de aproximativ 300 de milioane de lei (…), pentru că impozitul pe venit nu mai este cel de 100%, cum prevede legea bugetului, ci acela din Legea 273. Probabil că primarii PNL sunt şi dânşii la fel de nemulţumiţi ca oricare alţi primari din ţară, dar probabil că strâng din dinţi fiind preşedintele domniilor lor n-au ce să spună, dar suntem afectaţi cu toţii. Eu nu cred că domnia sa vrea să-mi facă mie la buget o economie. (…) La bugetele locale avem 4,6 miliarde de lei în plus faţă de anul trecut, nu un miliard în minus”, a adăugat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a reamintit că pentru Autostrada Unirii, Iaşi – Tîrgu Mureş, în legea bugetului sunt alocaţi bani pentru proiectul tehnic.

„Pentru Sănătate, avem cu 6 miliarde de lei în plus faţă de 2018, adică 50,2 miliarde de lei. Toate programele naţionale de sănătate, fie la minister, fie la Casă, au, pentru prima oară, buget 100% alocat, pentru a nu mai fi niciun fel de probleme în timpul anului”, a completat Teodorovici.

Oficialul de la Finanţe s-a referit şi la faptul că preşedintele a retrimis Parlamentului bugetul pentru 2019 pentru reexaminare.

„Mi-aş dori foarte mult să văd o analiză pe care preşedinţia o pune în mod public spre consultare, pentru dezbatere – piedici am văzut că sunt foarte multe, dar nejustificate. Noi am prezentat public sumele de unde vin aceste sume, dar din partea preşedintelui critici fără argumente”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a mai susţinut că s-ar fi aşteptat să fie sunat de preşedinte, dacă dorea mai multe cifre, dar nu se doreşte o asemenea analiză.

Teodorovici: Guvernul va lua imediat o măsură ca alocaţiile să fie asigurate

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a susţinut, miercuri seara, că Executivul va acorda alocaţiile majorate pentru copii oricât ar încerca preşedintele să stopeze această creştere.

„Am văzut că sunt unii de la PNL, în special, şi domnul preşedinte care se bucură, sperând că decizia se referă la acea creştere a deficitului. Sunt convins că motivul pentru care Curtea a reţinut acest capăt de acuzare, dacă pot spune aşa, este acela legat de procedura parlamentară pentru legea privind plafoanele. Trebuie să existe o corelare între legea plafoanelor şi cea cu bugetul – adică nu putem avea o legea plafoanelor cu plafoane mai mici şi să permită un buget mai mare”, a spus Eugen Teodorovici, miercuri seara, la România TV.

Legea plafoanelor stabileşte un deficit bugetar de 2,55%, iar actualul buget este făcut pe un deficit de 2,76%.

„Mămicile care aşteaptă pentru copiilor alocaţiile majorate trebuie să se gândească la următorul lucru: oricât ar încerca şi PNL-ul şi domnul preşedinte Iohannis să stopeze această măsură va fi un eşec. Guvernul va lua imediat o măsură ca aceste alocaţii să fie asigurate de către Guvern aşa cum am promis”, a adăugat Teodorovici.

Legea bugetului prevedea majorarea alocaţiilor pentru copii de la 84 de lei la 150 de lei, de la 1 martie, dacă bugetul ar fi intrat în vigoare. Bugetul de stat pentru 2019 a fost adoptat de Parlament la data de 15 februarie, cu aproape două faţă de data la care ar fi trebuit să fie adoptat, dar a fost retrimis de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament pentru reexaminare.

Ministrul Finanţelor a susţinut, miercuri seara, că bugetul pentru 2019 poate fi adoptat de către Parlament în doar două zile de când începe reexaminarea şi să apară în Monitorul Oficial imediat ce este adoptat.

Lasă un răspuns