Mona Pivniceru: Nu am avut presiuni din partea SRI pentru numirea şefei DNA

Întrebată despre posibile presiuni ale Serviciului Român de Informaţii cu privire la numirea ca şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, fostul ministru al Justiţiei, actual judecător al CCR, Mona Pivniceru a spus: “Nu, nu am avut”.

Pivniceru a explicat membrilor Comisiei SIPA că atunci când a plecat din funcţia de ministru al Justiţiei a lăsat în urmă un proiect de hotărâre care viza lichidarea arhivei SIPA.

“Întrebarea a fost ce demersuri am făcut în perioada mandatului meu în legătură cu arhiva SIPA şi am explicat comisiei că la plecarea mea din mandatul de ministru al Justiţiei era pe site-ul Ministerului de Justiţie un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la lichidarea acestei arhive, în sensul intrării în ea a unei comisii compuse din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, ai Arhivelor Naţionale, observatori din partea magistraţilor, judecători şi procurori, care urmau să verifice documentele lipsite de semnificaţie care urmau a fi distruse, documentele personalului ANP care trebuiau pentru pensii, carnetele de muncă care trebuiau scoase şi predate titularilor lor, iar restul arhivei depusă la arhivele statului şi secretizate pe o perioadă de 50 de ani. Ulterior am văzut că domnul ministru Toader a reluat cumva, în linii mari, acelaşi proiect şi deja este HG în vigoare”, a explicat Mona Pivniceru.

Mona Pivniceru, actual judecător al CCR, şi Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în Cabinetul Năstase, se numără printre cei care au fost audiaţi, marţi, în şedinţa Comisiei parlamentară de anchetă SIPA. Forul legislativ l-a mai audiat şi pe senatorul PSD, Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, în prezent preşedinte al Comisiei juridice a Senatului.

Şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie a început la ora 9.30.

Preşedintele Comisiei SIPA, senatorul PSD Viorel Salan, a declarat, miercurea trecută, după audierea fostului director al DGPA, Doru Dobocan, şi a directorului adjunct în ANP, Tiberiu Firinel Ungureanu, că aceştia au confirmat că au fost încălcări ale prevederilor legale vizând documente clasificate.

Lasă un răspuns