Poliţiştii, chemaţi să scoată doi liberali de la o şedinţă de partid

Poliţiştii din Huşi au fost chemaţi să intervină la o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PNL Vaslui, după ce doi primari, care nu au fost invitaţi la întâlnire, au refuzat să plece şi au intrat în conflict cu persoane din conducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au fost solicitaţi să intervină la sediul PNL Huşi, unde două persoane ar fi perturbat o şedinţă.

″Am fost anunţaţi de către un domn care era într-o şedinţă de partid. (A spus -n.r.) că doi colegi de-ai săi făceau scandal. Problema ar fi pornit de la faptul că cele două persoane nu erau pe lista de şedinţă şi nu ar fi fost lăsate să intre acolo. În momentul în care echipajul de Poliţie a ajuns la sediul respectiv, conflictul a fost mediat şi nu s-a impus aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale. A fost dat doar un avertisment verbal”, a declarat sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a declarat, corespodentului MEDIAFAX, nu i-a primit pe cei doi primari la şedinţa Biroului Permanent Judeţean, deoarece aceştia nu se aflau pe listă şi că, de-a lungul timpului, au mers la acţiuni ale PSD sau ALDE.

„Cei doi primari din Şuletea şi Ghergheşti nu fac parte din BPJ. Le-am spus că nu au ce să caute acolo, dar nu au vrut să părăsească incinta. Ei au venit oarecum puşi pe scandal. De-a lungul timpului, cei doi au avut afilieri ba cu ALDE, ba cu PSD. Au mers la acţiuni ALDE şi PSD. Ei îmi cereau să îi scot de mână afară, dar eu m-am retras, ei voiau să mă provoace. Eu vreau primari competitivi, care să fie liberali, nu să aibă alte afilieri”, a spus Nelu Tătaru.

De cealaltă parte, unul dintre cei doi primarii scoşi de poliţişti din sediu, a afirmat că nu este de acord cu modul în care Tătaru conduce organizaţia de partid.

„Domnul Nelu Tătaru face o vânătoare, umblă pentru a-şi face majoritate în cadrul consiliului care va vota lista pentru alegerile parlamentare. El distruge totul doar pentru a avea oameni obedienţi în acel consiliu şi în organizaţiile comunale în care nu are control. După incidentul respectiv nu am rămas acolo. Eu am vorbit înainte cu domnul Ludovic Orban şi dumnealui a spus că putem participa la o şedinţă a BPJ, deoarece sunt discutate probleme care privesc şi primarii. În fapt, nu a existat niciun conflict, a fost unul imaginar. Noi am mers acolo şi pentru a vedea ce poziţie are partidul faţă de referendum, pentru că ne întreabă lumea. Dacă domnul Tătaru crede că numai doi primari sunt nemulţumiţi, se înşală”, a declarat Ciprian Tamaş, unul dintre primarii implicaţi în incident.

Lasă un răspuns