Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi audiat în Comisia SPP

Călin Popescu Tăriceanu va fi audiat, marţi, de la ora 13.00, în comisia SPP, acesta confirmând participarea, în contextul în care fostul director al SPP Dumitru Iliescu a declarat, la audierile de săptămâna trecută că Serviciul trebuia să ia măsuri în cazul supravegherii preşedintelui Senatului.

„Ne-a semnalat (Dumitru Iliescu – n.r.) un caz similar, suspicionând că ar fi o implicare a personalului din SPP în speţa domnului preşedinte al Senatului, domnul Tăriceanu şi ca atare, prin votul unanim al comisiei, am decis ca săptămâna viitoare, în funcţie de programul dumnealui, să îl invităm pe dl Tăriceanu la audieri în comisie”, a declarat, marţea trecută, după audieri, preşedintele Comisiei de anchetă privind eventuala implicare SPP în politică, senatorul PSD Daniel Butunoi, despre audierea lui Dumitru Iliescu, fost director al SPP.

Social-democratul a precizat că Iliescu a menţionat la audiere că din punctul său de vedere SPP ar fi trebuit să ştie despre cei şapte ani în care Călin Popescu Tăriceanu a fost supravegheat pe mandat de siguranţă naţională şi că SPP ar fi trebuit să ia „măsuri de contracarare”.

„Lucrurile sunt foarte simple. Aşa cum le-a expus domnul Iliescu, competenţele SPP, o parte foarte consistentă din partea de protecţie o reprezintă protecţia informativă. După părerea dumnealui, cei 7 ani de ascultare a domnului Tăriceanu nu numai că sunt ilegali, dar serviciul trebuia să ştie şi trebuia să ia măsuri pentru contracararea acestor activităţi. De aceea vrem să îl invităm pe dl Tăriceanu, să ne explice ce s-a întâmplat în cei 7 ani de mandat de ascultare”, a precizat, marţi, Butunoi.

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, pe 25 septembrie, că trebuie să existe o evaluare obiectivă a tot ceea ce s-a întâmplat în anii în care a funcţionat binomul SRI-DNA, în contextul informaţiilor potrivit cărora preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost interceptat, prin plantarea de microfoane în casă.

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Apostol, a susţinut, pe 24 septembrie, într-o declaraţie, că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost urmărit de către procurori prin toate mijloacele, inclusiv prin plantare de microfoane în casă, atât în dosarul Microsoft, dar şi în cauza privind mărturia mincinoasă. Apărătorul a adăugat că dosarul de mărturie mincinoasă este bazat pe un act ilegal al Parchetului.

Pe 22 mai, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să îl achite pe preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă.