Probleme cu plata taxei de pod Feteşti, semnalate de Liviu Dragnea

„Am primit multe mesaje astăzi de la oameni care se întorceau de la mare, pe Autostrada Soarelui, că nu pot plăti taxa de pod la Feteşti prin SMS, deoarece sistemul nu funcţionează. Mi se pare inadmisibil ca într-o zi cu trafic atât de intens pe autostradă să existe probleme cu sistemul de plata. Totusi, mă întreb şi eu, contractul dintre Compania de drumuri (CNAIR) şi operatorii de telefonie mobilă nu conţine şi nişte obligaţii de ambele părţi? Cetăţenii care nu au nicio vină nu trebuie protejaţi?”, a scris preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook.

CNAIR: Abonaţii Vodafone pot achita, prin SMS, taxa de pod de la Feteşti. Au fost probleme tehnice

Abonaţii Vodafone pot achita din nou, începând cu ora 20.38, prin SMS, taxa de pod de la Feteşti, CNAIR precizând că plata acestei taxe nu a putut fi efectuată între 19.00 şi 20.38, din cauza unor probleme tehnice, care au fost soluţionate de companie de telefonie mobilă.

„Abonaţii Vodafone România pot să achite din nou, prin SMS, tariful pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavoda (peaj), începând cu ora 20.38. Plata peajului nu a putut fi efectuată între orele 19.00 şi 20.38, astăzi, 01.05.2018, din cauza unor probleme tehnice, care au fost soluţionate însă de Vodafone Romania, în urma sesizărilor CNAIR S.A”, se arată într-o informare a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), postată pe site-ul instituţiei.

Reprezentanţii CNAIR susţin însă că, în tot acest interval, plata peajului a putut fi efectuată prin sms, la toţi ceilalţi operatori de telefonie mobilă, la care serviciile au funcţionat.

„Reamintim utilizatorilor că în situaţia în care nu au efectuat plata peajului înainte de a tanzita podurile de la Feteşti şi Cernavodă, pot face acest lucru până la ora 23.59 a zilei următoare efectuării trecerii, atât prin sms la operatorii de telefonie mobilă cât şi direct, la distribuitorii autorizaţi (în special benzinării) sau prin intemediul portalului www.erovinieta.ro”, conchide CNAIR.

 

Lasă un răspuns