Procurorii DNA sunt SOMAŢI să spună dacă au colaborat cu SRI în dosarele Belina şi Tel Drum, sub ameninţarea amenzii

DNA trebuie să comunice până pe data de 4 decembrie dacă în dosarele Belina şi Tel Drum a avut sprijin din partea SRI, iar în caz afirmativ să detalieze în ce a constat această colaborare, a dispus un judecător de la Tribunalul Bucureşti.

Decizia aparţine magistratului de cameră preliminară din dosarul fostului secretar de stat în ministerul Dezvoltării, Sevil Shhaideh. În caz contrar, judecătorul a pus în vedere DNA că va emite o amendă judiciară.

Tot sub sancţiunea amenzii judiciare vor fi şi avocaţii, dacă nu studiază în timp util răspunsul procurorilor anticorupţie.

„Dispune emiterea unei adrese către Ministerul Public (…) Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a comunica dacă în dosarul penal nr. 218/P/2017 au fost obţinute probe prin procedee sau mijloace probatorii la care au participat şi lucrători ai Serviciului Român de Informaţii. În caz afirmativ organul de cercetare penală are obligaţia de a identifica mijloacele/procedeele probatorii astfel obţinute, de a detalia implicarea Serviiciului Român de Informaţii şi de a menţiona dacă în cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate în timpul urmăririi penale apreciate în rechizitoriu la cuantumul de 90.000 de lei au fost incluse şi cele ocazionate de colaborarea dintre cele două instituţii. Solicitarea vizează inclusive procedee sau mijloace probatorii administrate în dosarele penale 665/P/2017 (n.r.- Dosarul Belina) şi 986/P/2014 (n.r. – Dosarul Tel Drum) ale Ministerului Public. (…) Învederează Ministerul Public (…) că are obligaţia de a formula un răspuns până la data de 04.12.2018 iar părţilor că au obligaţia de a-l studia până la următorul termen de judecată stabilit ulterior primirii răspunsului, sub sancţiunea amenzii judiciare. (…)” se arată în minuta deciziei.

Pe 27 iunie, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu în dosarul Insula Belina, clasând acuzaţiile pentru Rovana Plumb în această cauză. Alături de aceasta, au mai fost trimişi în judecată Ionela Stoian, la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la abuz în serviciu, şi Ionuţ Adrian Gâdea, la data faptei preşedinte al C.J. Teleorman, pentru complicitate la abuz, alături de alţi funcţionari publici.

„În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale”, se arată în rechizitoriul întocmit.

Lasă un răspuns