PROTESTELE Vestelor galbene, reluate în Franţa. Un şofer a murit într-un accident, în urma barajelor făcute de manifestanti/ Unul dintre liderii mişcării, arestat alături de alte 64 de persoane

Un şofer a murit în sudul Franţei când maşina în care se afla a lovit un camion într-un sens giratoriu care fusese blocat de protestatarii “vestelor galbene”, au declarat autorităţile locale franceze, relatează Reuters.

Eric Drouet, unul dintre liderii mişcării “vestele galbene”, a fost arestat astăzi alături de alte 64 de persoane, în timpul unui protest organizat sâmbătă la Paris, relatează Le Figaro.

Drouet fost arestat în jurul orei locale 14:15, pe strada Vignon, în cartierul Madeleine, în mijlocul câtorva zeci de protestatari. El a fost plasat în custodie.

Potrivit franceinfo, el a fost reţinut la începutul după-amiezii pentru “organizarea ilegală a unei demonstraţii pe drumurile publice, deţinere ilegală de armă şi pentru participarea la un grup format în scopul violenţei sau degradării”.

Protestatarii “vestele galbene” şi-au mobilizat sâmbătă trupele pe întreg teritoriul Franţei în a şasea sâmbătă de demonstraţii. La ora 14.00, 23.800 de demonstranţi s-au adunat în Franţa, faţă de 33,500 sâmbăta trecută, potrivit Ministerului de Interne.

În Paris, 109 persoane au fost arestate, dintre care şase au fost reţinute.

Demonstraţiile au loc în Lyon, Toulouse, Orleans sau Bretania, printre altele. În Gironde, o sursă din cadrul mişcării a declarat că unele “veste galbene” au în vedere “acţiuni economice” , cum ar fi blocarea centrelor comerciale.

Câteva sute de “veste galbene” au demonstrat la Montmartre, la convocarea unui lider al mişcării Eric Drouet.

Şoferul auto, în vârstă de 36 de ani, a murit în accidentul din apropiere de Perpignan, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, crescând la 10 numărul morţilor provocate în urma protestelor anti-guvernamentale.

Demonstranţii au continuat să perturbe traficul sâmbătă, într-un alt weekend al protestelor care l-au forţat pe preşedintele Emmanuel Macron să anuleze politicile nepopulare şi să perturbe economia franceză.

Lasă un răspuns