PSD pregăteşte după Anul Nou o plângere pentru înaltă trădare împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, care are nevoie de votul a două treimi din Parlament şi ar duce la suspendarea acestuia din funcţie. Marian Oprişan a cerut la şedinţa Consiliului Naţional PSD ca liderii partidului să-şi asume responsabilitatea şi să dea ”amnistia şi graţierea în România anului 100”. La întrunirea social democraţilor participă şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care a reafirmat că merg înainte împreună şi i-a propus ”colegului Liviu” să abordeze strategia de dezvoltare a României până în 2024.

Puteţi vedea aici înregistrarea şedinţei Consiliului Naţional PSD.

Susţinut de liderii social democraţi prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional, preşedintele PSD Liviu Dragnea anunţă că România nu mai este la cheremul intereselor străine.

“Nicio bună guvernare nu rămâne nepedepsită. Mie îmi spune că suntem pe calea bună, faptul că generăm atâta nervozitate înseamnă că suntem pe calea bună şi că România nu mai este la cheremul intereselor străine. Asta e cel mai important. Nu e uşor şi vă spun gândindu-mă la Dăncilă, la membrii cabinetelor, la Iordache, Călin, alţi colegi… Nu e uşor să iei decizii bune pentru ţara ta, pentru că deranjeză nişte interese”, a declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Consiliului Naţional PSD.

“Ştiind asta, răspunsul meu e categoric: eu nu cedez. Vă întreb: după tot ce am vorbit. Voi vreţi să cedaţi? PSD nu cedează, eu îndrăznesc cu tărie să cred în România, mergem mai departe şi vom câştiga”, a spus liderul PSD, care a primit susţinerea verbală a social democraţilor din sală.

El a taxat şi gafa preşedintelui Iohannis cu vesta galbenă din portbagaj.

“Jandarmii au acţionat disproporţionat, spune în rezoluţie, împotriva unor protestatari paşnici, care băteau jandarmeriţa, dădeau foc. Ieri, spunea Klaus Iohannis că merge să o încurajeze pe doamna premier din Marea Britanie, că el are vesta galbenă în portbagaj. Când a fost la Macron, i-a spus că are vesta galbenă în portbagaj? Sau acolo tace mâlc? Acolo şi la întâlnirile cu ceilalţi lideri europeni. În aceeaşi intervenţie, îi încuraja pe alţii să dea jos premierul guvernului ţării lui. Ăsta e Klaus Iohannis. În mod nedrept, cu complicitatea unor europarlamentari români, ţara noastră e ţapul ispăşitor al jocurilor de putere al marilor familii europene”, acuză Liviu Dragnea.

Preşedintele PSD a propus deputaţilor Mircea Drăghici şi Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiţiei, să depună plângere pentru înaltă trădareîmpotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcţie.

”Iohannis trădează interesele României. Spune de foarte mult că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Asta e act de trădare a intereselor naţionale ale unei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, Mircea Drăghici, împreună cu dl Iordache – care este prieten la cataramă cu dl Iohannis – şi cu sprijinul de specialitate al dlui Toader, vă rog ca după Anul Nou, să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a cerut Dragnea.

Preşedintele PSD a atacat-o şi pe soţia preşedintelui, care nu s-a prezentat la audierile de la parchet.

“Nu am nimic cu doamna Iohannis, dar dacă oricare din sală… dacă Pleşoianu cu mine am fi acuzaţi şi chemaţi la procurori şi nu mergem? Nici a doua oară, eu sunt răcit şi Liviu are o vizită în Franţa, cam ce s-ar întâmpla? Cu duba, oricare dintre dumneavoastră. Nu numai justiţie selectivă, tupeu, credinţa că sunt deasupra legii”, acuză Dragnea, care îi aminteşte colegului Călin de nişte dosare noi.

“Călin. Ştii că ne-a mai făcut nişte dosare. Al meu, vizita din America de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheselu (n.r.: procuror DNA) să meargă în continuare, dar îi spun unde ajunge: la un ambasador şi să văd dacă îl ţin genunchii că dacă nu, are o mare problemă,” a insinuat Dragnea.

“Mult timp am crezut că păpuşarul e preşedintele Iohannis. Tot ce s-a întâmplat m-a făcut să îmi schimb părerea. E un preşedinte cu cheiţă. Când se intenţionează să blocheze ceva, se mai uită cineva la un dosar şi devine docil şi ascultător şi e rău cu noi, care suntem la putere şi vrem să demontăm statul paralel. Vreau ca Statul Paralel să fie distrus şi demontat piesă cu piesă”, a mai spus Dragnea.

Preşedintele PSD a confirmat curentul de opinie din partid şi s-a arătat convins că PSD şi ALDE au obligaţia să dea o ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere. “De ce cuvintele, de exemplu, amnistie sau graţiere reprezintă o blasfemie? Când se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere, e ca şi cum am vorbi că avem vreo bombă atomică şi ne gândim dacă o folosim sau nu împotriva UE şi a lumii. Eu nu mă tem să folosesc aceste cuvinte”,afirmă Dragnea.

”Dacă cineva găseşte alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acţiune care să rezolve în totalitate, să repare toate nedreptăţile care s-au întâmplat în România şi care se întâmplă în continuare, toate abuzurile din justiţie, altele decât graţierea şi amnistia, va avea tot sprijinul partidului şi al meu personal. Dacă nu, nu mai ezitaţi! Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD, PSD-ALDE are şi această obligaţie, să repare nedreptăţile. Ca să nu-şi mai taie venele cei din presa cu epoleţi şi toţi ăai plătiţi de Sorosică prin Bitcoins – aţi văzut că toate lucrurile ies la iveală, domnule! – inventaţi ceva, găsiţi o decizie CCR, o virgulă într-o decizie a CCR să spuneţi – aceste două acte normative, trei, cinci acte normative nu sunt aplicabile lui Liviu Dragnea şi închidem subiectul. Ieşiţi toţi din această capcană în care ei personalizează toate aceste intenţii ca şi sunt sunt date pentru mine”, a adăugat liderul PSD.

Marian Oprişan a solicitat liderilor partidului să dea ”amnistia şi graţierea în România anului 100”, susţinând că aceştia trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să se apeleze la Constituţie.

”Doamnă premier, domnule ministru al justiţiei, m-am născut în România. Dincolo de ce spun cei răi şi cei minoritari, PSD trebuie să facă dreptate până la capăt. PSD şi Parlamentul ţării, organul suprem, legislativ al poporului, trebuie să ducă la capăt reforma justiţiei. Un înalt oficial roman spunea, mai bine un vinovat în libertate, decât un nevinovat închis. Aceasta este Justiţia. Dacă vrem o ţară ca afară, să ne asumăm responsabilitatea şi să apelăm la Constituţie, care consacră aceste mijloace, care pe de o parte ne vor opri să plătim bani grei pentru procesele pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi pe de cealaltă parte reparăm toate nedreptăţile făcute în timpul regimului de tristă amintire a lui Traian Băsescu. Eu, ca cetăţean al acestei ţări, vă încurajez să facem dreptate, anume să folosiţi prevederea constituţională şi să daţi ceea ce este normal: amnistia şi graţierea în România anului 100“, a cerut Marian Oprişan.

Acesta a făcut apel către serviciile secrete să nu se implice în alegerile prezidenţiale din 2019.

“Fac apel către SRI, SIE, instituţiile de forţă ale României, către patrioţii din aceste instituţii şi vă rog lăsaţi ca România în 2019 să aibă un preşedinte româncare îşi iubeşte ţara şi e bun la suflet”, a spus Marian Oprişan.

El a criticat “trădătorii” care vorbesc în afara partidului.

“PSD reprezintă poporul român şi dacă vrei să trădezi PSD, trădezi România, guvernarea, idealurile colegilor tăi. Cei unii spun că ”nu mă înţeleg cu Dragnea”. Dacă nu te înţelegi, eşti liber să o spui, dar la Biroul Permanent, la CEx, dar nu să facă un laitmotiv pentru a justifica propria conştiinţă şi caracter, care te determină ca în momente grele să facă pact cu duşmanii partidului”, a spus Marian Oprişan.

Tăriceanu: Aveţi în ALDE un partener loial

La şedinţa Consiliului Naţional PSD participă şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care a ţinut să asigure pe toată lumea de trăinicia coaliţiei guvernamentale.

”Aveţi în ALDE un partener corect, un partener loial, cu care trebuie să ne propunem nu numai orizontul 2020, ci trebuie să mergem mai departe şi, aşa cum am discutat nu o dată în ultima perioadă cu colegul meu, cu Liviu, orizontul nostru trebuie să fie 2024, pentru că avem multe lucruri de făcut împreună şi dacă nu vom face noi aceste lucruri, cine o să le facă? Vedem cine reprezintă astăzi opoziţia în România,” a declarat Tăriceanu.

”Vedeţi câteodată că cele două partide ale coaliţiei, PSD şi ALDE, au opinii diferite şi mulţi se grăbesc să ne cânte prohodul. Uneori da, avem opinii diferite, dar împărtăşim aceleaşi valori şi aceleaşi principii. Fiţi liniştiţi şi spuneţi tuturor colegilor dvs, membri şi simpatizanţi, că atât timp cît principiile ne ţin uniţi, coaliţia merge înainte”, a afirmat liderul ALDE.

Împreună, putem să câştigăm alegerile prezidenţiale şi să-l învingem pe Iohannis.”În timpul discursului de la Consiliul Naţional PSD, Tăriceanu a reamintit de problema protocoalelor.

”Înalţii funcţionari publici din ministere nu mai au curajul să semneze absolut nimic pentru că asupra lor planează ameninţarea cu anchetarea de DNA. (…) Sigur că acum ne putem explica de ce proiectele din infrastructură, trasport, în domeniul sănătaţii, educaţiei, merg atât de greu,” a acuzat liderul ALDE

”Au închis cercul prin inventarea protocoalelor secrete. S-au spus multe despre aceste protocoale, dar esenţa lor este simplă: judecătorii primeau într-un plic informaţii – atenţie! informaţii, nu probe – confidenţiale despre acuzaţi, informaţii la care acuzaţii şi avocaţii lor nu aveau acces ca să se poată apăra cum este normal. Acuzaţii erau condamnaţi în baza informaţiilor şi nu în baza probelor. Asta este cheia simplă a protocoalelor secrete. De ce au făcut unii judecători acest lucru? Probabil că unii au crezut că fac ceva patriotic. Ei bine, nu ştiu dacă este ceva patriotic să lupţi împotriva corupţiei încălcând legea.” a completat Călin Popescu Tăriceanu.

”Trebuie să existe un moment zero, să tragem linie şi să o luăm de la capăt”, a conchis liderul ALDE.

El a acuzat evoluţia preşedintelui Klaus Iohannis, în care spera să descopere un partener, nu un al doilea Băsescu.

“Am fi putut face mai mult dacă găseam în presedinte un partener onest. Am sperat şi eu să avem un partener care să ne ajute în stoparea erodării sistemului de justiţie, am sperat să avem un partener pentru o Românie puternică şi demnă. Am sperat un partener echilibrat, un preşedinte care să se gândească la ţară şi abia în al doilea rând la un mandat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

”Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să nu avem un al doilea Băsescu. În aceste lupte de gherilă, am avut şi pierderi: două guverne, mulţi am fost târâţi în faţa procurorilor, dar nu ne-am pierdut speranţa că putem aduce România în rândul ţărilor democratice.”

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor a fost ales, duminică preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, cu unanimitate de voturi.

“L-am propus pe Mihai Fifor ca preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD, având speranţa că va organiza foarte rapid departamentele partidului. În oglindă cu fiecare minister va fi un departament care va furniza informaţii, propunere, sprijin şi va face informări periodice către premier”, anunţa Liviu Dragnea pe 19 noiembrie.

Mihai Fifor şi-a explicat demisia de la portofoliul Apărării pe intenţia de a se axa pe revitalizarea departamentelor Consiliului Naţional al PSD.

“Am discutat şi cu domnul Dragnea şi doamna premier şi am ajuns la concluzia că – având în vedere perioada destul de complicată din ultima vreme – cred că voi avea un rol mai important la partid. Eu cred că a reuşi să revitalizăm departamentele Consiliului Naţional înseamnă un lucru important pentru partid. Aceasta a fost motivaţia mea.”


Lasă un răspuns