Putin: 70 de dolari pentru barilul de petrol este un preţ bun pentru Rusia, am vorbit cu Trump

Preşedintele Vladimir Putin a declarat că a discutat despre preţul petrolului cu omologul său american Donald Trump, la Paris, duminică, adăugând că Rusia este mulţumită de preţurile actuale.

Putin s-a dovedit a fi mai optimist în privinţa evoluţiei pieţei decât partenerii din OPEC, spunând despre preţul petrolului că „unde este acum, unde a fost recent, în jur de 70 de dolari, ni se potriveşte de minune”. Membrii OPEC au cerut o reducere a livrărilor, pentru a susţine preţurile, şi au fost criticaţi de Trump. Rusia este dispusă să coopereze în continuare cu OPEC pentru a stabiliza piaţa, eforturile de până acum având rezultate pozitive, a spus Putin.

Preşedintele rus a declarat că speră să facă progrese în restabilirea relaţiilor cu Statele Unite la întâlnirea G20 din Argentina, la sfârşitul lunii. „Sigur că avem nevoie de dialog la cel mai înalt nivel”, a declarat Putin reporterilor, joi, la Singapore. „Suntem pregătiţi să refacem cooperarea pe scară largă cu partenerii noştri americani”. Putin a invocat echilibrul strategică şi controlul armamentului drept domenii importante în care cele două ţări pot lucra împreună.

Preţul petrolului Brent a scăzut sub 70 dolari/baril, pentru prima dată în mai mult de o lună, pe fondul temerilor legate de producţia record a Statelor Unite şi a efectelor sancţiunilor americane împotriva Iranului. În timp ce OPEC a a anunţat că analizează posibilitatea reducerii producţiei, Rusia a adoptat o poziţie mai rezervată, de genul „aşteptăm şi vedem” la o întâlnire din această săptămână în Abu Dhabi. Trump a îndemnat Arabia Saudită, într-un tweet, să menţină producţia la actualele cote.

 

Lasă un răspuns