#roMânia EXODUL şi efectele în marile oraşe. Sociolog: Societatea nu mai e ţinută într-un container

Exodul românilor înseamnă schimbare. De la cultură şi până la aşteptări. Remus Gabriel Anghel, directorul Centrului pentru studiul comparat al migraţiei din Cluj, vorbeşte despre modificările majore pe care le constatăm în marile oraşe, într-un material din campania #roMânia a cotidianului Gândul.

Remus Gabriel Anghel, în calitate de cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj-Napoca, a făcut cercetări de teren pe tematica migraţiei în România, Italia şi Germania.

Specializarea sa este legată de studiul migraţiei forţei de muncă, de migraţie etnică şi transnationalism, fiind membru în Societatea de Antropologie Culturală din România (SACR) şi International Migration, Integration and Social Cohesion (IMISCOE).

Câteva idei ale sociologului privind migraţia:

  • Acum 20 de ani era de neimaginat pentru o firmă din Dej sau Alba Iulia să investească în Ungaria sau să lucreze cu Germania. Acum acest lucru ţine de cotidian. Societatea românească nu mai este ţinută într-un container.

  • Când sunt trimişi bani de la cei care lucrează în străinătate, chiar şi în ghetouri, oamenii încep să investească în case.

  • În anumite zone rurale în care populaţia săsească sau românească a plecat, romii încep să îşi cumpere case în centru şi să aibă relaţii mai apropiate cu românii, uneori chiar devin majoritari.

  • Dacă te-ai născut în Maramureş şi ai crescut în Iza şi îţi trăieşti tinereţea la Roma, nu te mai întorci în Iza. Te întorci în Cluj sau în Oradea.

  • în cazuri de violenţă domestică, femeile românce începuseră să declare astfel de cazuri la autorităţi. Câteva studii realizate în diverse ţări arată că la întoarcerea în comunităţile de origine, de multe ori se recade în ierarhia de gen existentă.

Vă prezentăm integral interviul:

Reporter: În ce fel aţi sesizat că se schimbă atitudinile migranţilor români faţă de România ca ţară de origine?

Remus Gabriel Anghel: Pentru a înţelege astfel de atitudini cred că trebuie în primul rând contextualizat foarte bine contextul de emigraţie. După ‘90 au fost câteva valuri mari de migraţie. În primul rând a fost momentul până în 2002. Contextul de emigraţie era cel în care era multă sărăcie în ţară şi dificultate în a emigra. După 2002, în condiţiile în care foarte mulţi oameni nu au mai avut nevoie de viză ca să ajungă în vest, practic, emigrarea fost mult mai uşoară. Dar ceea ce este caracteristic pentru aceste valuri timpurii de migraţie este faptul că socializarea lor în instituţii şi în muncă a fost făcută în străinătate. O parte semnificativă din migranţi nu au avut de-a face cu instituţiile statului român, nu au avut de-a face cu piaţa de muncă de la noi şi s-au obişnuit cu normele şi practicile din Europa de vest. Aşteptările lor sunt formate în aceste contexte de socializare. Toate acestea în condiţiile în care diferenţa dintre România şi Europa de Vest era enormă şi este încă mare. Acum situaţia e mult mai bună decât la începutul anilor 2000 şi, cu toate astea, foarte mulţi tineri pleacă direct în vest. Ei au parte de o socializare instituţională destul de profesionalizată. Nu este de mirare că migranţii sunt critici faţă de România pentru că au termeni de comparaţie. Literatura vorbeşte de faptul că migranţii trăiesc şi compară simultan atât contextul de destinaţie cât şi contextul de origine. Oamenii compară şi este normal să fie aşa. Am făcut interviuri în Italia şi comparau antreprenorii italieni cu ce aflau din România.

Reporter: În ciuda faptului că au fost situaţii grave în Italia?

Remus Gabriel Anghel: Da, situaţiile grave au fost mai mult în sud, migraţia românească e concentrată mai mult pe centrul şi nordul peninsulei. Situaţiile foarte dure au fost mai rar în nord, dar nici “patronul român” nu este cel mai bun termen de comparaţie. Există un studiu care arată că în Anglia erau tineri bucureşteni care comparau condiţiile din firmele la care lucrau cu ceea ce ştiau din experienţa lor din România şi lucraseră la firme de diferite dimensiuni din Bucureşti. Şi era destul de diferit felul în care erai tratat. Ca metodă generală, munceşti mult, dar ai şi recompense, nu e sclavagismul acela de care se vorbeşte adesea.

Lasă un răspuns