Evenimentul a marcat şi prima întâlnire între şeful statului, Klaus Iohannis, şi premierul Viorica Dăncilă, după ce acesta i-a cerut în două rânduri demisia. Recepţia, programată pentru ora 14.00, s-a desfăşurat în grădina Palatului Cotroceni unde a fost amenajat şi pupitrul de la care preşedintele Klaus Iohannis şi-a ţinut discursul.

Printre primii sosiţi la ceremonie au fost membrii Guvernului, premierul Vasilica Viorica Dăncilă şi liderul PSD Liviu Dragnea făcându-şi apariţia cu câteva minute înainte de începerea intonării imnului României. În schimb, invitaţia la recepţia de Ziua Europei nu a fost onorată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Gabriela Firea şi primarii de sector au venit cu un autocar, după cum se vede şi într-un selfie postat pe pagina de Facebook a primarului general.

A fost prezentă şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a stat pe mai toată durata evenimentului, ceva mai retrasă, la una dintre mesele amenajate în grădina Palatului Cotroceni. Etichete au fost amplasate pe pavajul din faţa podiumului de la care a vorbit Klaus Iohannis, aşa că toţi miniştrii, inclusiv premierul, au stat grupaţi, în partea stângă, pe partea dreapta fiind plasaţi Liviu Dragnea, cei doi foşti preşedinţi, Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, preşedintele CCR Valer Dorneanu, patriarhul Daniel, primarul Capitalei Gabriela Firea şi alţii.

Ulterior, Firea a susţinut că reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale i-au cerut să plece din zona în care se aflau miniştrii şi au trimis-o într-o zonă în care a rămas izolată, astfel încât preşedintele să nu dea mâna cu ea în cadrul recepţiei de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei. „La un moment dat, o domnişoară de la protocol a insistat foarte mult să plec de lângă doamna prim-ministru, pentru că în aceea zonă sunt doar miniştri. Doamna Carmen Dan, Olguţa Vasilescu şi doamna Pintea au insistat să rămân lângă dumnealor, subliinind că sunt al doilea om ca număr de voturi din ţară, reprezint Capitala României şi pot să rămân în zona guvernamentală. Au venit din nou cavalerul şi domnişoara de la Cotroceni, insistând să mă deplasez din aceea zonă şi să merg în cealaltă parte decât zona guvernamentală, spunând că voi fi tot în primul rând, lângă domnii Dragnea, Băsescu, Constantinescu şi cu Patriarhul”, a declarat primarul general, miercuri, la Antena 3.

Printre cei cu care a discutat liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost ex-preşedintele Traian Băsescu, înainte dar şi după discursul lui Iohannis, discuţiei alăturându-se Emil Constatinescu şi Gabriela Firea.

Deşi liberalii au sosit la Cotroceni în valuri, cu un sfert de oră înaintea începerii festivităţii, liderul PNL Ludovic Orban a întârziat. Şi-a făcut apariţia ulterior prin mulţime şi, jovial. a abordat-o pe primarul general, Gabriela Firea, cei doi făcând chiar şi un selfie cu telefonul edilului şef al Capitalei.

La discursul preşedintelui României, Liviu Dragnea nu a privit deloc înspre pupitrul de la care a vorbit Iohannis. La fel şi premierul, care se uita drept în faţă, afişând o postură şi o ţinută sobre. Preşedintele nu a ratat ocazia să atace coaliţia de guvernare, aducând în discuţie faptul că unii oameni politici români pun sub semnul întrebării rolul Uniunii Europene, spunând că există “voci care dau foarte uşor vina pe Europa şi pe Bruxelles pentru aproape orice”.

“Hrănindu-se într-un mod populist din seva euroscepticismului, unii politicieni pun sub semnul întrebării rolul şi relevanţa Uniunii Europene. Ei sunt cei care omit cu bună ştiinţă beneficiile uriaşe ale apartenenţei la acest proiect, sugerând că ne-ar fi, poate, mai bine în afara marii familii europene. Auzim în ultima vreme în România voci care dau foarte uşor vina pe Europa şi pe Bruxelles pentru aproape orice. Este cel mai facil discurs din partea celor deranjaţi de standardele europene de democraţie autentică. Ceea ce nu spun însă aceşti politicieni este că fără democraţie, fără stat de drept, fără legi corecte nu există prosperitate şi bunăstare pentru majoritatea cetăţenilor. Ar exista doar privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere”, a afirmat Iohannis în discursul său.

După discurs, preşedintele a început să facă poze de grup pe podiumul de la Cotroceni cu diferiţi oficiali străini, cu liberali, cu parlamentari USR şi cu membrii ai societăţii civile. Cu puţin înainte de încheierea recepţiei, cuplul prezidenţial a făcut fotografii cu jurnaliştii acreditaţi la eveniment. Imediat după poza cu ziariştii câţiva parlamentari USR l-au rugat pe preşedinte şi pe soţia acestuia să facă o fotografie alături de ei, spunându-i şefului statului “Suntem şi noi de la USR”.

Carmen Iohannis, îmbrăcată într-o rochie verde deschis, asortată cu pantofi şi poşetă roz, a salutat pe toată lumea, a socializat cu invitaţii, a făcut numeroase poze, chiar şi câteva selfie-uri. În tot acest timp, Klaus Iohanis a dispărut din mulţime, participând la o întrevedere cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, care a avut loc în Palatul Cotroceni. Poză cu presa a făcut şi Liviu Dragnea, în prealabil liderul PSD dând mâna cu fiecare jurnalist în parte. Ulterior, în jurul orei 15.00, şi premierul Dăncilă a venit să salute presa. Chiar dacă i-a anunţat pe ziarişti că urmează să plece, şeful Executivului a mai rămas la eveniment încă aproximativ o jumătate de oră.

Nici social-democraţii nu au fost timizi la pozat. Premierul s-a fotografiat alături de senatorul PSD, Şerban Nicolae, vicepremierul Paul Stănescu şi primarul general, Gabriela Firea. Dăncilă a făcut poze şi cu Liviu Dragnea şi Gabriela Firea. Edilul-şef al Capitalei nu a ratat ocazia să se fotografieze şi alături de cei care asigurau garda la Cotroceni. Dacă, spre deosebire de alţi ani, social-democraţii nu zăboveau la evenimentele organizate la Cotroceni, de data aceasta, mulţi dintre aceştia au stat mai bine de o oră la recepţie.

În jurul orei 16.00, cuplul prezidenţial s-a retras, invitaţii plecând rând pe rând.

Lasă un răspuns