Statele Unite au impus noi sancţiuni Venezuelei

Statele Unite au anunţat luni impunerea de noi sancţiuni împotriva mai multor membri ai Guvernului din Venezuela, pentru susţinerea preşedintelui Nicolas Maduro, şi au cerut îngheţarea conturilor companiei petroliere de stat PDVSA, conform Reuters.

Decizia Administraţiei de la Washington a venit în urma confruntărilor militare de la frontiera Venezuelei cu Brazilia, care au provocat moartea a zeci de persoane.

Sancţiunile vizează patru guvernatori din Venezuela, care au rămas aliaţi ai preşedintelui Nicolas Maduro pe durata crizei, şi constau în blocarea conturilor pe care aceştia le aveau deschise în Statele Unite.

Măsurile au fost anunţate de vicepreşedintele american Mike Pence, în Bogota, în cadrul întâlnirii cu liderii ţărilor din Grupul de la Lima.

Pence a transis că Statele Unite îl vor susţine în continuare pe Guaido, până când criza naţională va fi soluţionată. Vicepreşedintele a cerut ţărilor din Grupul de la Lima să îngheţe conturile companiei petroliere de stat PDVSA şi a anunşat că Statele Unite vor lua măsuri dure în ceea ce priveşte Venezuela.

„În următoarele zile, Statele Unite vor anunţa sancţiuni şi mai puternice asupra reţelei financiare corupte din Venezuela. Vom lucra cu voi pentru a găsi fiecare dolar pe care l-au furat şi îl vom returna Venezuelei”, a declarat Pence.

Statele Unite au cerut luni organizarea unei noi reuniuni a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pe tema crizei din Venezuela. Washingtonul vrea ca reuniunea Consiliului de Securitate ONU să se desfăşoare marţi. Cea mai recentă reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe tema situaţiei din Venezuela a avut loc pe 27 ianuarie.

Lasă un răspuns