Sterilizare gratuită pentru câinii şi pisicile fără pedigree din Capitală. Ce trebuie să ştie stăpânii

Primăria Capitalei, prin Autoritata pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), a demarat o campanie prin care 3.600 de câini şi 3.600 de pisici fără pedigree, cu deţinător, vor fi sterilizaţi gratuit.

Campania numită “Sterilizarea nu te costă nimic” a Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ASPA, se va desfăşura până pe data1 6 decembrie 2018 şi se adresează doar cetăţenilor din Bucureşti.

„Sunt 11 cabinete veterinare înscrise în campanie, astfel încât drumul până la cabinet să fie cât mai scurt. Medicii asigură gratuit intervenţia de sterilizare unui număr maxim de două animale de companie, fie câini, fie pisici, pentru fiecare posesor, în limita plafonului disponibil”, se arată într-un comunicat, transmis, marţi de ASPA.

Pentru sterilizarea gratuită este nevoie de cartea de identitate a deţinătorului şi de carnetul de sănătate al animalului.

În cazul în care companionul nu are carnet, va fi eliberat unul la cabinet. Sterilizarea este recomandată pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă a animalului de companie pentru că reduce riscul tumorilor şi infecţiilor interne. Totodată, este o obligaţie legală. Amenzile prevăzute pentru nerespectarea legii pornesc de la 5.000 de lei şi ajung până la 10.000 de lei”, se mai arată în comunicatul ASPA.

Potrivit specialiştilor de la „Supravegherea animalelor”, înmulţirea necontrolată a animalelor reprezintă una dintre cauzele principale ale abandonului.

 

 

Lasă un răspuns