Tăriceanu explică: Atunci când participă la şedinţele guvernului, preşedintele prezidează, nu le conduce

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că, preşedintele nu conduce la şedinţele de guvern, atunci când participă, ci doar le prezidează, având astfel posibilitatea să spună <îi dau cuvântul şi domnului cutare şi domnului cutare>.

”Când preşedintele participă la şedinţele de guvern, el nu conduce guvernul sau şedinţele. El le prezidează, ceea ce e cu totul altceva. Conducerea guvernului este asigurată numai şi numai de primul ministru, chiar când preşedintele este prezent. Faptul că prezidează şedinţa nu înseamnă că el conduce. Primul ministru este cel care, împreună cu membrii guvernului, ia hotărâri. Nu preşedintele. Preşedintele nu se poate substitui primului ministru. A prezida înseamnă altceva. E funcţia care îţi dă posibilitatea să spui <îi dau cuvântul şi domnului cutare şi domnului cutare>, dar în ceea ce înseamnă exercvitarea funcţiei de a conduce guvernul, ea rămâne atributul primului ministru,. chiatr în prezenta preşedintelui. Preşedintrele nu pioate să spună <asta se adoptă> sau <asta nu se adoptă>”, a declarat pentru MEDIAFAX Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia lui se face o confuzie legat de cine conduce, în prezenţa preşedintelui, şedinţele de guvern.

”Lumea crede că dacă preşedintele vine la o şedinţă, sigur unde se discută numai anumite subiecte – politică externă, securitate, ordine publică, el conduce şedinţa. Nu, el nu conduce nici atunci şedinţa”, a adăugat Tăriceanu.

În timp ce Tăriceanu era premier, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a participat la unele şedinţe ale Executivului, dar ordinea de zi a fost structurată în puncte unde şeful statului avea competenţe, una care viza chestiuni de politică externă, securitate sau ordine publică, iar alta care nu îl vizau pe şeful statului şi de la care Traian Băsescu s-a retras.

Preşedinte Klaus Iohannis a declarat, marţi, că va participa la şedinţele de guvern, ca urmare a ”dorinţei premierului de colaborare”. El a mai spus că o OUG pe amnistie şi graţiere ar fi ”o eroare foarte gravă pentru România”.

Lasă un răspuns