Toader, întrebat despre reacţia unui alt ministru după condamnarea lui Liviu Dragnea

Tudorel Toader a fost întrebat sâmbătă la Suceava ce părere are despre reacţia ministrului de Interne, Carmen Dan, la decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea.

“De multe ori legile sunt adoptate în grabă, spre exemplu când codurile, legi fundamentale, au fost adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului sau prin ordonanţă de urgenţă, iar Curtea Constituţională a făcut zeci de modificări ale acestora. Să vă răspund punctual (…) cred că lucrurile se vor echilibra, se vor stabiliza. Am absolut aceeaşi părere pe care dumneavoastră sau ca orice român o are când vede că un judecător, un procuror sau o asociaţie profesională se exprimă acolo unde legea nu este perfectă. Alta este situaţia când se exprimă un judecător sau un procuror, ei pot ca prin intermediul CSM să formuleze observaţii consultative doar cu privire la legile justiţiei. Actul de justiţie se desăvârşeşte în sala de judecată, de asta sunt independenţi judecătorii, pentru că acolo nu le spune nimeni cum să procedeze. Transmit pe această cale faptul că fiecare dintre noi, cu funcţie sau fără funcţie, cu demnităţi înalte, fără demnităţi înalte, să cunoaştem şi să ne respectăm limitele de competenţă constituţională, limitele de competenţă legală”, a răspuns ministrul Justiţiei.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a reacţionat la decizie, precizând că este vorba de o decizie politizată. Carmen Dan a catalogat hotărârea drept „răspunsul vindicativ nu numai la presiunea străzii, ci şi la încercarea autorităţilor de a reforma statul de drept”.

„Cumpătarea este o dovadă de înţelepciune şi, atât timp cât lupta nu s-a dus până la capăt, consider că este mai bine să taci inteligent, decât să jubilezi gratuit… Nu este pentru prima dată când eu şi colegii mei de partid trebuie să ne arătăm unitatea şi tăria de caracter în faţa unor momente grele. Am fost şi voi fi alături de preşedintele partidului, Liviu Dragnea, şi sunt convinsă că, până la final, îşi va demonstra nevinovăţia. Nu este o decizie definitivă! Este evident că această sentinţă este una politizată. Este răspunsul vindicativ nu numai la presiunea străzii, ci şi la încercarea autorităţilor legislative şi executive de a reforma statul de drept, acela real! De a armoniza legislaţia respectând Constituţia şi deciziile CCR, aşa cum se întâmplă în orice democraţie autentică!”, a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Lasă un răspuns