Trei judecători ai CCR au avut opinii concurente legate de conflictul Guvern-Preşedinţie: Refuzul preşedintelui de numire poate fi doar din motive de legalitate

Trei judecători ai CCR au avut opinii concurente legate de conflictul Guvern-Preşedinţie, potrivit motivării Curţii. Judecătorul Varga Attila susţine că refuzul preşedintelui de numire în funcţia de ministru poate fi realizată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de oportunitate.

Judecătorul CCR Varga Attila a susţinut, într-o opinie separată în motivarea CCR, publicată pe site-ul instituţiei, că şeful statului în procedura revocării şi numirii miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală nu are un asemenea drept de veto, nici măcar limitat.

„Dacă admitem că Preşedinte are un drept de veto limitat în procedura de legiferare, trebuie să subliniem că, în procedura revocării şi numirii miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală, nu are un asemenea drept de veto, nici măcar limitat, în primul rând pentru că nu prevede Constituţia, şi în al doilea rând că nu ar fi compatibilă cu rolul, şi locul Preşedintelui în arhitectura autorităţilor statului”, prevede opinia separată formulată de Varga Attila, din motivarea CCR.

Totodată, judecătorul constituţional a subliniat că „se constată că în cadrul executivului bicefal nu există raporturi de subordonare între cele două autorităţi publice care o compun (Preşedinte şi Guvern), astfel încât fiecare dintre acestea răspunde pentru actele juridice/ politice săvârşite în limitele competenţei lor. Prin urmare, Preşedintele nefiind şeful executivului care să gireze actele autorităţilor publice componente ale acestuia, nu poate exista o răspundere comună între acestea pentru un anumit act realizat, ci o răspundere partajată”.

Acesta adaugă că dacă prin propunerea de numire este schimbată compoziţia politică a Guvernului, şeful statului are competenţa de a refuza propunerea de numire în funcţie, ori de câte ori se impune.

„Ori de câte ori nu sunt îndeplinite condiţiile legale de numire a miniştrilor, conform art.2 din Legea nr.90/2001 , aici înţelegând şi situaţia în care, în realitate, prin propunerea de numire se schimbă compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României are competenţa de a refuza propunerea de numire în funcţie ori de câte ori se impune. Acesta nu este limitat la a refuza o singură dată o atare
propunere, astfel că, dacă nici a doua/ treia propunere nu îndeplineşte condiţiile legale, poate refuza numirea”, conform motivării CCR.

De altfel, judecătorul Varga Attila a mai punctat că „refuzul revocării unui ministru (propusă de primul-ministru, fie ca urmare a voinţei acestuia, fie ca urmare a demisiei ministrului în cauză) este o
imposibilitate conceptuală, şi în acelaşi timp o imposibilitate factuală”.

„Având în vedere cele expuse, apreciem că refuzul preşedintelui de numire în funcţia de ministru poate fi realizată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de oportunitate, drept care apreciem că, în speţă, fiind în ipoteza unui refuz de numire, obligaţia impusă Preşedintelui României, în mod corect, de către Curtea Constituţională de a răspunde, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru, poate avea în vedere numai eventualele motive de nelegalitate incidente”, potrivit sursei citate.

Alţi doi judecători ai Curţii, Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, au semnat împreună o opinie separată, afirmând că două autorităţi, Preşedintele României şi Guvernul, deoarece au roluri şi funcţii constituţionale distincte, trebuie să utilizeze formele de comunicare, dialog şi transparenţă, guvernate, la rândul lor, de principiul colaborării loiale şi, în egală măsură, eficiente.

De altfel, cei doi judecători au apreciat că absenţa unei colaborări loiale atrage soluţionarea potenţialelor conflicte politice prin instanţa de contencios constituţional.

„Se observă faptul că absenţa acestor modalităţi de colaborare loială efectivă favorizează transformarea unor tensiuni şi potenţiale conflicte politice în veritabile itigii juridice de natură constituţională, care, în ultimă instanţă, atrag competenţa de soluţionare a lor de către instanţa de contencios constituţional”, prevede opinia separată a celor doi din textul motivării CCR.

CCR a admis, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, referitor la amânarea numirii miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor.

Astfel, conform deciziei Curţii, Klaus Iohannis trebuie să semneze decretele de revocare ale miniştrilor demisionari ai Transporturilor şi Dezvotării, Lucian Şova şi Paul Stănescu. Totodată, şeful statului trebuie să răspundă, în scris, motivat, în legătură cu propunerile făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

În motivarea decizie CCR, care a admis conflictul Guvern-Preşedinţie din cauza remanierii guvernamentale, Curtea arată că preşedintele Klaus Iohannis nu şi-a exercitat atribuţia constituţională şi legală de a lua act de acestea şi de a semna decretul de revocare.

„Faţă de circumstanţele cauzei, Curtea constată că, începând cu data de 30 noiembrie 2018, când prim-ministrul a comunicat formal Preşedintelui cele două demisii din funcţia de ministru, şi până la data pronunţării prezentei decizii, Preşedintele nu şi-a exercitat atribuţia constituţională şi legală de a lua act de acestea şi de a constata, prin decret, vacanţa posturilor, deşi respectivele demisii au devenit, între timp, irevocabile.

În concluzie, Curtea reţine că, în ambele situaţii, în ordinea survenirii lor, Preşedintele nu a acţionat în nici un fel, deci nu şi-a exercitat atribuţiile constituţionale prevăzute de art.85 alin.(2) din Legea fundamentală”, precizează CCR în motivarea publicată, vineri, pe site-ul instituţiei.

Despre motivarea refuzului lui Iohannis de numire, „Curtea reţine că aceasta trebuie să fie exprimată clar şi fără echivoc, în formă scrisă, tocmai pentru a se înţelege motivele şi criteriile pentru care a refuzat propunerea de numire”.

În concluzie, „Curtea constată, în urma întregii analize de mai sus, că prin refuzul Preşedintelui României de emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri s-a creat un blocaj instituţional, ce nu îşi poate găsi rezolvarea decât pe calea soluţionării prezentei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. Incertitudinea componenţei Guvernului afectează, în general, exercitarea rolului Guvernului, cu atât mai mult în contextul specific speţei de faţă, respectiv imperativul elaborării, de către fiecare minister, a proiectului de buget pentru anul 2019, precum şi cel al preluării şi exercitării de către România, din ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, „pentru soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională, Curtea constată că Preşedintele României urmează, pe de o parte, să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi, pe de altă parte, să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru”, arată CCR în motivarea deciziei.

Lasă un răspuns