Trei tineri drogați aproape de o tragedie pe Centura Oradea

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au identificat conducătorul autoturismului bănuit că ar fi condus, ca fiind un tânăr de 19 ani din municipiul Salonta.

„Existând suspiciunea că tânărul de 19 ani s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor cu efect psihoactiv în organism”, arată IPJ Bihor.

Conform martorilor de la fața locului, mai mulți conducători auto au sărit să scoată din mașină posibilele victime. Nu mică le-a fost mirarea când au observat că cei trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani „nu se puteau ține pe picioare din cauza substanțelor.

„Tipul de aici a intrat în parapet fix în fața mea, nu avea viteză, era băut din cate mi s-a părut și din câte au zis și ceilalți, a încercat să depășească un tir pe dreapta în mijlocul giratiei și jap, direct în parapet”, a explicat un alt martor pe grupul de facebook, InfoTrafic jud.Bihor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Lasă un răspuns