Turistă care venise la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, muşcată de urs la Lacul Sf. Ana

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarant că incidentul care s-a petrecut vineri, la Lacul Sf. Ana, nu este singurul de acest fel, în zonă având loc mai multe atacuri ale ursului asupra turiştilor care se apropie de animalele sălbatice.

”Turista este din Budapesta şi a fost atacată vineri, la prânz, de un urs, la Lacul Sfânta Ana şi, din păcate, acesta a fost a treia victimă a acestui urs. Încă o fată de 18 ani şi un bărbat, pe parcursul săptămânii, au fost atacaţi de acelaşi urs. Cei doi au fost zgâriaţi, nu muşcaţi, de aceea nu au fost raportate cazurile, nu au fost la spital. Se pare că este vorba de un urs mare, care s-a obişnuit cu turiştii şi atacă pentru mâncare din sacoşă”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

A vrut să facă selfie cu ursul și a ajuns la spital
O turistă din Ungaria, aflată în zona Lacului Sfânta Ana, a fost mușcată de un urs în zona pulpei piciorului, în timp ce încerca să-și facă un selfie cu animalul. Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad au fost trimiși de urgență în zonă, reușind să alunge animalul. Atragem atenția asupra pericolului deosebit la care se expun turiștii atunci când încearcă să hrănească animale sălbatice. În cazul în care te afli într-o astfel de situație, apelează de urgență la sprijinul autorităților.

Şumuleu Ciuc

urista din Ungaria venise în judeţul Harghita pentru pelerinajul de Rusalii, de la Şumuleu Ciuc. După ce a fost atacată de urs, aceasta a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, unde a primit îngrijiri medicale la Secţia de Boli Infecţioase.

Autorităţile au solicitat să fie luate măsuri de urgenţă, pentru a nu mai fi înregistrate şi alte victime.

”Am discutat şi cu reprezentanţii Ministerului Mediului, chiar prin sms cu doamna ministru. Am căzut de acord că Asociaţia de Vânătoare din zonă trebuie să-şi întocmească actele ori pentru relocare undeva, dacă cineva acceptă, ori pentru extragere, pentră că deja se vede că acest urs este unul foarte periculos pentru oameni şi nu putem să închidem vizitarea Lacului Sfânta Ana. Am primit sprijin de la Jandarmeria Harghita. După ora 18.00, în foarte multe sate din judeţul Harghita, copiii nu mai sunt lăsaţi să plece afară din casă, de aceea noi susţinem şi am dori ca să înţeleagă toţi lucrătorii ministerului, toţi facturii de decizie şi acele ONG-uri de apartament, care niciodată în viaţa lor nu au văzut un urs, nu au hrănit, nu au fost atacaţi de urs şi care luptă pentru ceva despre care nici nu ştiu care este partea întunecată”, a mai spus Borboly Csaba.

urs

Recomandarea jandarmilor pentru turişti este să nu se apropie de urşi şi să sune la 112 dacă se simt în pericol.

”Trebuie să le readucem aminte turiştilor că animalele sălbatice sunt totuşi sălbatice şi faptul că noi încercăm să ne apropiem de ele, pentru a face o fotografie reuşită ne poate pune viaţa în pericol. Recomandăm turiştilor din zonă să sune la 112 în caz de nevoie”, a declarat, la rândul său, Gheorghe Suciu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Harghita.

Lasă un răspuns