Vesa, dat în urmărire națională după sentința Curții de Apel Timișoara

Polițiștii l-au depistat în weekend pe Daniel Florin Vesa, condamnat săptămâna trecută de Curtea de Apel Timișoara la 3 ani și 6 luni de închisoare, într-o stație de carburanți în zona Săvârșin. Potrivit informațiilor pe care le deținem, Vesa se îndrepta spre Sibiu și a oprit într-o benzinărie, fiind observat de un echipaj de poliție care se afla în zonă. Astfel, în urma verificărilor, oamenii legii din Săvârșin au constatat că pe numele lui Daniel Florin Vesa era emis un mandat de executare al aplicării pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 6 luni pentru tentativa de omor asupra cântărețului Ioan Dinescu.
În primă instanță, Tribunalul Arad l-a condamnat pe Vesa la închisoare cu suspendare.
Polițiștii l-au depus pe Daniel Florin Vesa în penitenciar pentru executarea pedepsei. Se pare că Vesa se îndrepta spre Sibiu, unde fiul său urma să participe la un turneu de judo.

În urma pedepsei închisorii cu executare aplicată de judecătorii Curții de Apel Timișoara, Daniel Florin Vesa – judecat pentru tentativă de omor – trebuia să se prezinte autorităților pentru punerea în aplicare a mandatului executării cu închisoarea, însă – potrivit informațiilor noastre – nu a făcut acest lucru, astfel că următorul pas legal a fost punerea lui Vesa pe lista celor urmăriți național.

Lasă un răspuns