Au ajuns după gratii! Cele trei bestii de la Zădăreni au fost arestate preventiv pentru următoarele 30 de zile. Hotărârea a fost luată miercuri, 11 aprilie, de Judecătoria Arad la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce aceștia din urmă i-au audiat pe cei trei.

Cazul copilului abuzat persistă de circa doi ani, timp în care vecinii au tot încercat să tragă un semnal de alarmă, însă mama copilului nu a făcut nimic pentru a-l salva pe minor pentru că tocmai ea era cea care în casa bani de pe urma acestui abuz. Cei doi suspecți care au abuzat copilul de 11 ani l-au violat pe minor, prima dată, în urmă cu doi ani, când acesta avea doar 9 ani. Mama băiatului spune că nimic nu este adevărat, că fiul ei nu a fost violat.

În tot acest timp, s-a decis ca minorul să fie dat în grija unui unchi. În caz s-a implicat și o avocată, care reprezinte interesele copilului și care a reușit să se apropie de băiat mai mult, în așa fel încât acesta a început să se deschidă și să povestească toate ororile la care a fost supus. Pe de altă parte, tatăl copilului, care era mai mult plecat la muncă, este în stare de șoc, el spunând că nu a știut nimic din ce i s-a întâmplat copilului.

Lasă un răspuns