Vrem să repunem în mişcare o parte importantă din economie

Amnistia fiscală are rolul de a şterge datoriile istorice ale companiilor de stat pentru a redeveni interesante în piaţă, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

“Vrem, ca economie, să încercăm să facem ceva ca o parte importantă din economie să fie repusă în mişcare? Adică acele companii de stat care au datorii istorice şi care nu pot să facă nimic în această privinţă”, a declarat ministrul Finanţelor la Antena 3.

“Dacă nu facem treaba asta astăzi, peste 5, 6, 7, 10 ani de zile, când ele clar că nu au cum să aibă un viitor, pentru că tu, stat, nu le mai poţi da un ajutor de stat. Comisia a spus, opriţi acest tip de măsură. Deci dacă nu le dai banii, îi laşi să meargă cu datoriile în spate, nu se întâmplă nimic, ele undeva se închid. Asta înseamnă zeci de mii de oameni, care astăzi sunt în aceste companii, plăţi compensatorii (…), ruperea unor altor companii care totuşi depind de ce fac ele faţă de aceste companii”, a completat Eugen Teodorovici.

El a mai precizat că statul român beneficiază şi de acordul Fondului Monetar şi de cel al Comisiei Europene pentru a aplica acest mecanism, precum şi faptul că ar urma să fie efectuată şi o restructurare a companiilor vizate după modele din sectorul privat.

În cazul companiilor private şi al persoanelor fizice cu datorii cu dobânzi şi penalităţi, ministrul a precizat că şi în acele cazuri trebuie să fie gândit un mecanism similar. “Şi acolo trebuie să gândim un astfel de mecanism pentru că trebuie să fie echitabil în piaţă, pe cât posibil, să nu fie o zonă de ajutor de stat, adică unuia îi dai, altuia nu-i dai în acest sector“, a adăugat Eugen Teodorovici.

De asemenea, ministrul a precizat că mecanismul amnistiei fiscale aplicat în 2015 a funcţionat şi că a adus mai mulţi bani la bugetul statului.

Lasă un răspuns